De ce arhitecții nu trebuie să facă stagiu

Au trecut mai bine de 20 de ani de când am proiectat prima mea casă. Eram doar un student arhitect în anul 2 de facultate. Judecând acum, nu am făcut (prea multe) greșeli. E drept că nu știam absolut nimic despre autorizarea construcțiilor. Oricum, în 1993-1994 nu era nimic prea clar în privința aceasta deși apăruse legea autorizării construcțiilor.

Ce vreau eu să spun este că atunci nu eram arhitect. După ce am absolvit Institutul de Arhitectură Ion Mincu, în 1997, am proiectat multe case, multe alte construcții. Și mari, și mici. Cea mai mare dintre ele a fost o investiție de 19.000.000 de Euro.

Stagiu arhitecți

Eu nu am făcut stagiu

Da, nu am făcut stagiu. Deloc.

Absolvind în 1997, când s-a înființat Ordinul Arhitecților din România, aveam o vechime suficient de mare pentru a nu mai fi obligat să fac stagiu. Mai mult, înainte de a apărea Registrul Urbaniștilor și schisma între meseriile de arhitect și urbanism, am făcut și proiecte de urbanism.

Am proiectat deja sute de mii de metri pătrați de construcții. Nu aș putea să spun că în tot acest timp aș fi avut de suferit pentru că nu am făcut stagiu.

Am învățat singur, fără stagiu, fără un arhitect îndrumător sau mentor

Odată ce contractezi primul proiect singur, vei vedea cum te lovești de o mulțime de probleme, din care, pentru cele mai multe, stagiul în arhitectură nu prea are cum să te pregătească:

  • Negocierile cu clienții. Nu mă refer la discuțiile despre bani, ci la discuțiile despre arhitectură. Dar nici un îndrumător nu îți poate arăta cum și ce să spui, pentru simplul motiv că subiectele tind să se schimbe în timp, după cum și societatea se schimbă
  • Autorizarea construcțiilor – este ceva ce se învață pas cu pas. Cu siguranță vei ține totul mult mai bine minte atunci când te lovești de chestiune.
  • Coordonarea specialităților, mai ales a proiectului de structuri. Pare incredibil, dar este mai degrabă o chestiune de a stabili lucrurile clar, de la început, decât una tehnică. Din punct de vedere tehnic, la început, este mai bine să lași inginerul să-ți sugereze, pentru că altfel vei descoperi că-i „dai” prea mult.
  • Detaliile tehnice. Este, într-adevăr, o mare diferență între a desena linii și a le vedea puse în operă. Cu timpul afli ce știe și ce nu știe să facă un constructor. Vei afla unde este nevoie de detalii și unde nu este nevoie.
  • Selecția constructorului. Înveți prea puțin despre chestiunile economice în școală. Oricum, înțelegerea școlii privind mecanismele pieței este destul de limitată.

Am avut însă și ajutor! Un verificator de proiecte bun și experimentat, dar mai ales sever, are grijă să nu te lase să arunci pe piață un proiect ce deficiențe mari. Ordinul uită, sau se face că uită de importanța acestei instituții, a verificatorului de proiecte.

Verificatorul de proiecte este abilitat să verifice proiectele de arhitectură pentru o serie de exigențe de proiectare. Este un arhitect sau un inginer, cu experiență, abilitat de MLPAT/MDR să verifice proiecte. De la verificator am învățat să acord importanța cuvenită memoriilor tehnice, dar și chestiunilor legate de izolații, siguranța în exploatare și, mai ales, de siguranța la foc.

Ce fac arhitecții fără stagiu la proiectele mari?

Veți spune că cele de mai sus or fi adevărate, dar pentru proiectele de case, nu pentru lucrările mari.

În primul rând, așa este, la proiectele mari problemele pot să fie imense, dar odată ce ți-ai făcut mâna, poți face proiecte din ce în ce mai mari.

În altă ordine de idei:

Cine îți acordă contracte pentru proiecte mari, dacă tu nu ai experiență? Nimeni!

În general trec minim 5 ani până când vei avea ocazia să faci o ofertă pentru un proiect având P+2…P+4 Etaje. Și chiar și atunci vei descoperi că oferta ta este mai degrabă de control, nu prea va fi luată în considerare la modul serios.

Modul în care un investitor privat, un dezvoltator acordă contractul de proiectare este unul sofisticat, bazat în primul rând pe încredere, aproape greu de câștigat înafara unei experiențe reale.

Stagiatura din piața de proiectare

Piața de proiectare este una extrem de dură, destul de competitivă și singurul mediu care obligă un arhitect la o pregătire continuă.

Stagiul este conceput de oameni care nu au prea înțeles la vremea respectivă mecanismele pieței. E au crezut că numărul tot mai mare de arhitecți de pe piață va reprezenta o concurență tot mai mare pentru ei.

De fapt, ei, cei care au gândit și susținut stagiatura sunt, în general, persoane care au proiectat prea puțin sau deloc pe piața liberă. Ei nu și-au găsit locul, din varii motive. Au mai lucrat, poate, în contracte cu statul.

Piața de proiectare este mai dură decât stagiatura. Mult mai dură.

Avantajele unei piețe libere în arhitectură

Ne plângem adesea de calitatea arhitecturii din România. În urmă cu 25 de ani ne plângeam că nu avem materiale ca în Vest. Ne plângeam că Ceaușescu și comuniștii și-au băgat nasul în arhitectura noastră. Apoi ne-am plâns de mediul economic și de calitatea clienților, de lipsa lor de educație.

Adevărul este că puține din toate acestea sunt adevărate. Una dintre marile probleme este o lipsă de concurență reală. Este nevoie de mulți arhitecți buni, tineri și neinhibați, care, cu riscul de a mai face și boacăne, să ne preseze nu cu onorariile mici, ci cu o arhitectură tot mai proaspătă și mai creativă.

Avem nevoie de încercări și de eșecuri, avem nevoie să ne admirăm și să ne fie frică de competitorii noștri, altfel buni colegi arhitecți. Ar trebui să avem emulația un pilon principal al motivației arhitecților.

Cred că este imposibil ca într-o mare de mediocritate să apară din senin campioni. Dar într-o piață plină de oameni dedicați și creativi, acest lucru nu va fi numai posibil, ci de neevitat.

Ne așteaptă ceva bun?

Ordinul Arhitecților crede că face o triere a absolvenților de arhitectură prin stagiu. Face, dar nu este una care se bazează pe valoarea și competența tinerilor noștri colegi, ci pe puterea lor de a răbda un stagiu lung și umilitor.

Printr-0 propunere de metodologie privind stagiul pentru arhitecți, OAR duce în extreme nebănuite acest concept. Ordinul nu înțelege că se așează de-a curmezișul pieței libere și că istoric tot ceea ce s-a opus pieței libere a fost măturat ca barajele făcute de copii pe pârâiașele de munte.

Mai mult, acum Ordinul acționează exact împotriva a ceea ce susține că apără, „arhitectura de calitate”. Calitatea se naște ca răspuns la concurența pieței, este un răspuns firesc. Reglementările și supra reglementările numai aparent fac acest lucru, de fapt împiedicând accesul liber la practicarea unei meserii, favorizează exact acei jucători care se complac într-o „calitate bine cântărită”.

Pentru că eu nu am făcut stagiu și, asemeni mie, sute de colegi după 1990, dar mai ales pentru că stagiul reprezintă o încălcare flagrantă a accesului la profesie și pentru că arhitectura are de suferit printr-o competiție care nu se bazează pe creativitatea și talentul colegilor tineri, mai ales în privința proiectelor de casă, eu cred că stagiatura pentru tinerii arhitecți ar trebui desființată, imediat.