Am admirat si eu creatia colegilor arhitecti si a colectivului de ingineri: Casa Prispa. Sunt incantat mai ales ca au lucrat multi studenti, ceea ce inseamna ca iata, intr-un sfarsit, scoala de arhitectura incepe sa redevina scoala.
Am scris in alt articol ca legatura dintre oameni si arhitectura a fost rupta brutal acum 65 de ani, ceea ce a facut ca atat arhitectii, cat si profesorii lor, sa fie rupti de arhitectura „banala” a casei, a locuintei individuale, dar, mai dureros si a legaturii inverse, a participarii individuale, de masa, in constructii.
Cel putin cat eu am studiat, scoala de arhitectură isi pierduse si ea contactul cu realitatea, fiind pierduta in modernismul al Occidentului. Nimic despre rolul unui arhitect, nimic despre interacțiunea dintre arhitect și client!
Dar acum se pare ca hopul a fost sarit si tinerii mei colegi au de ce sa fie plini de speranta in competitia in care s-au angajat.
O reinterpretare a arhitecturii populare mi se pare, de asemenea, de bun augur. Dupa cum „temelie” a ramas un concept atat de puternic desi cuvantul nu mai are incarcatura tehnica, si „prispa” este, de asemenea, inca adanc inradacinat in constiinta colectiva.
Casa traditionala este un rafinament arhitectonic al eficientei energetice. Traditional, speculeaza insorirea si orientarea solara, mentinand pe cat posibil temperaturi mai mari iarna si racoarea vara. De asemenea, in fiecare zona a tarii foloseste cat mai eficient resursele locale, exact in modul in care certificarile americane de „green building” aproba practic orice material de constructii atata timp cat el este local.
Daca in certificatele americane isi gaseste locul si destul marketing bine camuflat, casa romaneasca foloseste pur si simplu ceea ce are la indemana. Pe de altă parte, tot mai mulți clienți comandă proiecte de case în care eficiența energetică devine un punct important.
Casa Prispa reia postmodern principiile acestei eficiente pasive si le si depaseste: casa isi produce singura si o parte din apa calda (solar), devenind chiar activa (produce energie electrica, tot solar).
Din acest punct de vedere insa, cred insa ca s-a mers un pic prea departe. Tehnologiile de producere a energiei electrice solare sunt tehnologii scumpe, cu un inalt consum de materiale si energie, la randul lor. Aparenta lor eficienta este insa legata de faptul ca energia incorporata este una inca subevaluata.
Nu vreau insa sa fiu critic, iar obiectiunile mele la „arhitectura verde”, sustenabila, le voi tine pentru alt articol.
Revenind la aprecieri, un nou inceput cu start din arhitectura traditionala pare sa fie o cale a succesului dupa cum neoromanescul inca ne bucura sufletele. Neoromanescul a fost insa o cale care nu ducea nicaieri, fiind doar fata autohtona a incercarilor occidentale de a reinventa arhitectura ca o formula decorativa, formala, fiind pe buna dreptate de modernismul care aducea nu numai forme, ci si idei noi.
Casa prispa are si idei noi, desi ideea sustenabilitatii nu este noua. In anii 70 (pe langa Pitesti?) a fost construita o casa experimentala care si aceea folosea energie solara. Din cate stiu experimentul a fost un succes desi casa este in ruina acum.
In anii 70 s-a neglijat legatura de masa cu individul, legatura pe care Casa Prispa o are.
Casa Prispa este si in moda (in curentul international, verde), face si apel la atentia colectiva, avand astfel premizele de a schimba ceva.
Incercari mai fac si arhitectii postmoderni premiati pe la anualele și bienalele noastre (pe care ii admir si pe acestia), insa succesul lor este limitat la gloss-ul revistelor.
Inca odata, le tin pumnii tinerilor si entuziastilor colegi arhitecti si ingineri din colectivul Prispa si sunt convins ca mai departe decat orice va ramane de aici o prima apropiere de omul de rand, cel care isi doreste o casa, cel care va invata sa si-o construiasca. Iar asta, daragii mei, sigur va fi o piatra de temelie petru viitor!
