Ce (nu) știm despre construcții

Ce (nu) știm despre construcțiiAm primit un mail deunăzi. Era scris de unul dintre clienții mei, constructorului. El, clientul, îi comunica celui din urmă că a ales anumite materiale de construcții.

Nu pare nimic în neregulă aici, singura problemă este că toate aceste alegeri fie erau greșite, fie nu ar fi însemnat decât costuri mai mari:

  • În locul unei învelitori din tablă simplă, fălțuită, un acoperiș din tablă cutată, fals-fălțuită. Mult mai scumpă. În plus, datorită geometriei acoperișului, probabil că foarte dificil de montat.
  • În locul izolației din polistiren expandat, vată bazaltică. Din nou, mai scump. Pentru că vata bazaltică ar fi un produs mai ecologic decât polistirenul expandat.
  • Renunțarea la fonoizolația planșeului din lemn. Rezultatul ar fi transformarea acestui planșeu într-o cutie gigantică de rezonanță.

Este normal ca fiecare să-și dorească tot ceea ce este mai bun atunci când își construiește casa. Chestiunea este de unde vin informațiile pe baza cărora stabilim ce este mai bun?

Cele mai multe informații despre construcții sunt eronate

Vorbim, bineînțeles, despre informațiile găsite pe net. De ce sunt eronate?

În primul rând, cele mai multe dintre ele sunt materiale de marketing. Acestea prezintă calitățile unor materiale de construcții, cel mai adesea uitând să menționeze și efectele adverse pe care le au, sau anumite condiții de întrebuințare.

Exemplu 1: Cazurile particulare

tabla pentru învelitoare de mai sus, trebuie spus că deși arată foarte bine, geometria acoperișului trebuie să aibă anumite caracteristici: suprafețele să fie relativ mari și regulate. Acest tip de tablă se montează în panouri prefabricate și sunt ușor de montat. Arată și foarte bine. Pe porțiuni de acoperiș late de doar 50-100 cm, cu forme romboidale, un astfel de produs este însă greu de montat, pierderile urmând a fi mari, iar profilaturile trase sau ștanțate o fac aproape imposibil de folosit. În plus, în cazul nostru, tabla nu se vede de la nivelul solului decât în proporție de 5%!

Practic toate argumentele care ar recomanda acest produs în mod normal îl descalifică în acest caz particular!

Exemplul 2: Termoizolația

Eficiența energetică a unei case ține în primul rând de calitatea izolației. De când anveloparea exterioară a construcțiilor cu polistiren expandat sau vată minerală a devenit nu numai o cutumă, dar și obligatorie, au apărut relativ repede anumite efecte adverse:

  • Umiditatea: o izolare bună etanșează construcțiile, mai ales odată cu apariția tâmplăriilor cu geam termopan. Rezultatul imediat a fost o aerisire deficitară a caselor. Aerul expirat este saturat cu vapori de apă. Împreună cu apa evaporată în baie și bucătărie, probabilitatea ca atmosfera să aibă o umiditate peste limitele admise este de 100%. Singurul mod eficient de a micșora umiditatea relativă a aerului este de a-l primeni, de a aerisi casa.
  • Raportul Oxigen/Dioxid de carbon din atmosferă: tot ca un rezultat al etanșării construcțiilor într-un spațiu locuit crește cantitatea de dioxid de carbon în detrimentul celei de oxigen.

Introducerea termoizolațiilor nu a ținut cont și de calitatea aerului interior, ci doar de temperatura sa și de pierderile de căldură. Nici un producător de materiale termoizolante nu este preocupat să avertizeze publicul larg despre calitatea aerului!

Exemplul 3: Pereții și casele care „respiră”

Odată resimțite efectele nedorite menționate mai sus, legate de calitatea aerului, a apărut noțiunea de material care respiră, sau care lasă peretele/casa să respire.

CASELE NU RESPIRĂ!

Molecule de oxigen dioxid de carbon și apă care trec printr-un perete care respiră
Printr-un perete care „respiră” cel mai ușor ar trece moleculele de oxigen, apoi cele de dioxid de carbon și cel mai greu cele de apă…..

Scuze că țip, dar trebuie s-o spun mai tare! Casele nu sunt vii, nici pereții nu sunt vii! Ființele vii respiră. Oamenii respiră! Cățelul și pisica respiră!

Mai mult, casele nici nu trebuie să respire, casele trebuie să fie aerisite. Prin pereți trec sub 1% din gazele care compun atmosfera. Dacă ar exista un flux important de gaze prin perete, cel mai ușor ar trece moleculele de oxigen (O2) și ar trece mult mai greu cele de dioxid (CO2).

A nu se înțelege de aici că un perete care respiră aduce oxigen de afară și prin magie evită dioxidul de carbon, ci pur și simplu că mai degrabă ar reține dioxidul și apa în casă.

Sintagma cu respirația materialelor de construcții este un slogan chiar mult prea uzitat de marketing.

Aceste formulări fac apel la empatia cu care oamenii antropomorfează aproape orice, atribuindu-le însușiri umane. Odată ce acceptăm că un material de construcții respiră, simțim că trebuie să fim în aceeași tabără cu el. Are deja toate însușirile necesare pentru a fi prieteni. Putem cumpăra!

Când cumpărăm ceva o facem impulsiv, mânați de sentimente, nu de rațiune. Rațiunea ne-am dori s-o folosim atunci când discutăm de bugete. Suntem calmi și circumspecți când vine vorba de bani. Cumpărăturile le facem însă pentru că ne simțim bine.

intreaba un arhitect despre constructiiArhitectul te ajută

Noi, arhitecții, nu vindem nici polistiren, nici tablă, nici vată bazaltică, feronerii, termopane sau cărămidă, lemn sau chirpici. Sfatul nostru ar trebui așadar să fie dezinteresat. Ar trebui ca pe noi să ne preocupe performanțele clădirii pe care o proiectăm, atât din punct de vedere tehnic, estetic, cât și financiar.

Mai mult, un arhitect își dorește să nu fie în situația în care reușita unui proiect să depindă vital de un anumit material de construcții.

Poate că uneori arhitecții sunt și ei prinși de propriile căutări. Probabil că nu ne-am putea numi arhitecți dacă nu am fi periodic în căutarea unor forme, estetici și în continua rafinare a unor principii sau idei. Însă chiar și în aceste condiții un arhitect are o poziție mai degrabă echidistantă.

 

Comments

commentarii