Garry Stevens: „Cercul Favoriților”, recenzie

O carte despre arhitecți, din perspectivă sociologică: Cum capitalul simbolic se transmite de la un arhitect la altul, formând un cerc al favoriților.

The Favored Circle The Social Foundations of Architectural Distinction By Garry Stevens
The Favored Circle
The Social Foundations of Architectural Distinction
By Garry Stevens

Ca arhitect este greu să scrii despre „The Favored Circle”. Cartea cere o reacție. Fie vei spune repede „Prostii, un autor frustrat!”, fie vei avea o exclamație destul de primitivă: „A-HAA ! !”.

Cea de-a doua reacție implică recunoașterea unei frustrări profesionale. Să o recunoști este ușor, dar să o faci în public, este tare dificil. Sincer, eu nu prea am chef acum să-mi discut o astfel de frustrare, dar această carte și teoria dezvoltată de Dr. Garry (după cum se prezintă, doctoratul în sociologie fiind obținut chiar cu această lucrare) sunt prea importante pentru a fi ignorate datorită pudibonderiilor personale.

Eu l-am descoperit pe Dr.Garry prin site-ul său, Architectural Blatherations. Scris cu umor, poate fi considerat un pamflet. Acolo tratează breasla arhitecților, fenomenul starhitecților, educația arhitecților în Australia, lumea anglo-saxonă și nu numai, cu ironie și autoironie. Site-ul oferă o perspectivă nouă, proaspătă, neconvențională asupra arhitecților. Dar poate fi ignorat datorită tonului neserios.

The Favored Circle nu poate fi ignorată. Este o lucrare sociologică, scrisă cu rigoare științifică (editorul este The MIT Press).  Lucrarea abundă de date statistice, fiind rodul unei documentări impresionante. Stilul său este departe de cel colocvial-ironic al site-ului. Am descoperit o engleză complicată, chiar greu de citit. Fraze, în care fiecare cuvânt este cunoscut, s-au lăsat greu înțelese.

Garry Stevens este admiratorul lui Pierre Bordieu, important intelectual francez – sociolog, antropolog, filozof. Mediul intelectual francez a pus mereu accent în egală măsură pe stil, ca și pe importanța ideilor și calitatea documentării. Dr.Garry se aliniază standardului stabilit de Bordieu, ceea ce pune cititorul adesea în dificultate în înțelegerea textului.

Ce este cercul favoriților și ce legătură este cu arhitecții?

Stevens urmărește modul în care distincția în cadrul profesiunii nu este o manifestare a geniului (fără a nega geniul creator), ci rezultatul unor mecanisme sociale, prin care capitalul simbolic al arhitecților se acumulează, se transmite mai departe, devine, în ultimă instanță, merit arhitectural. Școala de arhitectură este puțin, prea puțin, asemănătoare universităților bazate pe cercetare. Alături de birourile de arhitectură, școlile sunt spațiile sacre în care capitalul arhitecților este transmis din generație în generație, inițiatic, nu academic.

Împărțind arhitecții în trei categorii, arhitecți de geniu, arhitecți importanți și arhitecți minori, cartea arată cum primele două categorii reprezintă șiruri lungi și de sute de ani de relații mentor/învățăcel. Mai mult, arhitecții de top formează cercul favoriților din titlu.

Cartea ni-i dezvăluie pe arhitecți ca pe un grup elitist care luptă de-a lungul timpului să-și păstreze statutul pe terenul social. Deși ne considerăm (și suntem considerați) o parte a elitei sociale, acuza de elitism șochează.

Dar această înțelegere ne arată cum arhitectul este format în a fi într-un anumit fel, a avea un anumit tip de gusturi, a fi șlefuit astfel încât să își aibă locul în elită. Adesea acest proces presupune și îndepărtarea celor considerați nepotriviți de breaslă. Dr. Garry arată cum accesul la meseria de arhitect este într-o proporție mult mai mare rezervat copiiilor elitei, decât în alte meserii.

Cum datele vin din lumea anglo-saxonă, cineva ar putea argumenta că la noi nu ar fi la fel. Însă dacă vă uitați la numele arhitecților români antebelici, veți vedea cât de dese sunt numele aristocratice, sau/și legăturile cu elitele culturale.

Un(o) tânăr(ă) strălucit(ă), dar din straturile de jos ale societății, poate performa în medicină, de exemplu, dar cel mai adesea o școală de arhitectură nici nu este luată în considerare. Arhitecții reprezintă o breaslă greu accesibilă.

Accesul în rândurile arhitecților s-a făcut tot mai greu de-a lungul timpului. Încet dar sigur, practicarea profesiei fără o educație formală în școlile de arhitectură a devenit imposibilă. Durata cursurilor a fost tot mai lungă, iar titlurile obținute trec de la diplomat/licențiat (B.Arch) la master (M.Arch). Dreptul la liberă practică este adesea restricționat și după terminarea facultății, prin obligativitatea afilierii la organizații profesionale și chiar a susținerii unor examene chiar foarte dure.

Iată că în România, un tânăr trebuie să termine 6 ani de școală + 2 ani de stagiatură pentru a avea drept de semnătură.

The Favored Circle ne arată că aceasta este efectul efortului arhitecților de a păstra concentrat capitalul economic și mai ales capitalul simbolic al breslei.

Cartea a fost respinsă de arhitecți și de cei apropiați. Aflăm însă că arhitecții sunt intoleranți la critică, sau la orice percep ca fiind critică. Se pare că suntem programați să ne susținem chiar agresiv poziția în societate, simțindu-ne amenințați de numărul tot mai mare de arhitecți.

Pe site-ul său, autorul explică de ce statutul unei ocupații se poate deteriora prin pierderea capitalului simbolic, a avantajelor financiare și accesul facil al altora la meserie. Dă acolo exemplul sugestiv al funcționarilor. Dacă în secolul al XIX-lea era considerată o reușită să ajungi funcționar, acum practic nici un copil nu-și propune să devină funcționar când va crește. Prestigiul meseriei este erodat de numărul mare de funcționari, de accesul facil, de poziția modestă în societate șamd.

Citind această carte, nu m-am putut să nu-mi amintesc cum unul dintre primele cursuri din facultate a început așa:

„Lumea se împarte în trei: arhitecții, studenții la arhitectură și restul lumii!”.

 

Comments

commentarii

One thought on “Garry Stevens: „Cercul Favoriților”, recenzie

Comments are closed.