Clădirea aceasta a mai fost construită!

Câteodată găsesc câte un site pentru care îmi este ciudă că nu am reușit să-l găsesc mai devreme, așa cum este Archidialog.com. Autorul acestui blog, Eliln Bar, a publicat imagini cu sute de clădiri ale unor foarte importanți arhitecți și sursele lor de inspirație. Cu siguranță, cel mai copiat/emulat arhitect este Le Corbusier. Alții, ca Zaha Hadid, sunt atât surse de inspirație, cât și inspirați de arhitectura altora.

Este în genomul nostru abilitatea de a ne inspira/de a copia atunci când descoperim ceva pe care-l percepem ca fiind util și/sau frumos. Fără această însușire nu am fi evoluat în specia de succes care a cucerit tot Pământul.

ArchiDialog.Com / Despre insipirația în arhitectură

Nu cred, așadar, că ceea ce lasă Archidialog.com să se înțeleagă, anume că am vorbi de un fel de COPY/PASTE arhitectural. Aproape 2000 de ani, arhitectura grecească a fost nu copiată, ci transformată într-un standard. Mult timp nu se construia aproape nimic fără ca totul să fie subsumat ordinului clasic. Cum nu consideră nimeni că orice templu este doar copia unui model poate pierdut, nu văd de ce am face aceasta atunci când vorbim de arhitectura modernă și contemporană.

Copie aș numi realizarea unei construcții identice, după aceleași planuri, fără modificări.

Inspirația și dorința de a emula nu cred că ar trebui să fie considerate copii, deși uneori sursa de inspirație este evidentă.

Le-Corbusier-Capela Ronchamp
Capela de la Ronchamp, proiectată de părintele arhitecturii moderne, Le Corbusier este, evident, o sursă de inspirație pentru arhitectura Teatrului Național. Foto CostinGheorghe.Ro
Teatrul Național, reconstruit conform proiectului inițial din anii 70, Arhitect Romeo Belea, foto Costin Gheorghe
Povestea ciudată a Teatrului Național pare să aibă un final fericit în prezent, când clădirea a fost reconstituită în conformitate cu proiectul Domnului Belea, arhitect și profesor la Ion Mincu. Foto: CostinGheorghe.Ro

Imaginile sunt preluate de pe site-ul CostinGheorghe.Ro/THENOW/, unde puteți vedea povestea Teatrului Național, aici și aici, dar și capela lui Corbu.

De ce este Le Corbusier o sursă de inspirație atât de puternică?

Corbu este poate cel mai influent arhitect, nu numai principiile arhitecturii făcând carieră, dar și numeroase dintre formele, volumele, texturile și compozițiile arhitecturii sale fiind poate nu copiate, dar principalele sure de inspirație pentru arhitecții din întreaga lume.

Trebuie să știm însă cum ajung arhitecții la sursa lor de inspirație. Există trei căi:

  1. Educația. În școli, marii arhitecți sunt studiați. Le Corbusier este un mare arhitect
  2. Călătoriile. Din păcate, arhitecții români au reușit să călătorească doar după 1990.
  3. Publicațiile de specialitate. Revistele de arhitectură au public zeci de ani articole despre Le Corbusier. Conținutul lor este curat și nici un editor nu avea cum să greșească publicând încă un articol despre Corbu.

Astfel, evident că cele mai publicate și celebre proiecte devin surse de inspirație, mai ales că valoarea lor este indiscutabilă, iar o astfel de personalitate îi adaugă un farmec nebănuit.

Nu doar Teatrul Național a primit amprenta marelui arhitect. Virtual toate construcțiile culturale și administrative din România realizate în anii 70 sunt tributare influenței imaginilor pe care reviste ca L’Architecture d’aujourdhui le publicau: case de cultură, palate administrative, multe alte clădiri publice. Din nou, acest lucru nu s-a întâmplat doar în România.

Acum, sursele de informație sunt mult mai ample. Internetul dă posibilitatea oricărui arhitect să vadă opera aproape a oricărui alt arhitect. Este drept, că autorii faimoși, așa numiții starchitects, sunt cei mai „consumați” și devin cele mai importante surse de inspirație. Totuși, ponderea informației care vine exclusiv de la arhitecții de renume internațional reprezintă o felie mult mai mică față de expunerea pe care moderniștii anilor 60-70 o aveau.

Cum va fi viitorul arhitecturii și la ce va duce informația cu care arhitecții sunt bombardați?

Arhitectii se pot comporta ca un banc de pesti
Bancurile de pești își schimbă mișcarea ca un gigantic organism, fără un lider aparent. Noile modele sunt chiar ceea ce arhitecții proiectează și publică zi de zi, în întreaga lume. Vom vedea cum, fără a fi poate de durată prea lungă, curente puternice vor modela și vor fi modelate de influența și emulația a milioane de arhitecți din întreaga lume, asemeni unor bancuri de pește.

Toată această informație, care circulă cu o viteză nemaiîntâlnită, va schimba enorm arhitectura și arhitecții. Pe de o parte vom avea curente globale, pe de altă parte aproape orice arhitect va fi nu numai inspirat, dar și o sursă de inspirație, la rândul său. Orice nou model va fi adoptat, remodelat, abandonat și regăsit, atât de repede, încât este greu de crezut că vom mai avea modele la fel de puternice ca cele pe care arhitectura lui Le Corbusier le-a creat.

Ar trebui luate în considerație și alte două aspecte:

  1. Corbu nu a avut o educație formală, academică, de arhitect. El a avut o călătorie inițiatică în Europa, notând, observând și schițând atât exemple de arhitectură cultă, remarcabilă, dar și de exemple tradiționale.
  2. Creierul uman este un procesor vizual fantastic.

Ochii noștri percep în rezoluție HD doar o zonă de circa 1 centimetru pătrat. Imaginea amplă, color, clară, detaliată, pe care ne închipuim că o avem este doar rezultatul unei compuneri mentale a unor fragmente de imagini, pe care creierul le compune și recompune în permanență.

Dacă în ultimele zeci de ani informația la care un arhitect era expus era limitată la accesul la 2-3-4-5 reviste de arhitectură, cărți, poate filme, acum această informație crește exponențial.

După cum la Corbu nu a contat atât educația, cât ceea ce a văzut, cred că pot afirma că educația arhitecților va fi mult mai autodidactă, influența școlilor urmând să scadă, de la an la an. Școlile de arhitectură nu au cum să proceseze o astfel de informație și să și reușească să o servească studenților, înainte ca aceștia să fie deja influențai de ceea ce deja descoperă singuri.

Arhitecții pot fi întotdeauna considerați ca fiind obsedați de arhitectură. Indiferent de cât de mult profesăm, de succesul nostru, sau de absența sa, suntem avizi de a vedea, analiza și interpreta arhitectură. Orice vedem devine un subiect al unei analize arhitecturale.

Conectivitatea pe care satul global ne-o oferă ne servește imagini nu numai aparținând unor curente mainstream, dar și exemple ale muncii unor colegi de aiurea. Ne vom trezi influențați de munca unui coleg obscur din Paraguai, Bulgaria, sau Norvegia, dar și de cele ale colegului din Baia Mare. Ne vor influența și exemplele negative, la fel ca înainte.

Mai mult de atât, vom fi expuși nu numai imagisticii arhitecturii, dar și unor curente de gândire și filozofii la care, înainte de Internet, nu am fi avut acces.

Ne așteaptă multe decade de efervescență. Vom asista (sper și cred) la consacrarea unor arhitecți la vârste de neimaginat înainte, când înainte de 40-50-60 de ani, un arhitect nu avea virtual aproape nici o șansă de a deveni cunoscut. Arhitectura va fi influențată nu numai de accesul la exemplele de creativitate ale colegilor din întreaga lume, dar și la entuziasmul tinerilor de 20-30 de ani.

Cred că vom fi mai experimentali ca niciodată. Mai mult ca niciodată, vom descoperi că orice s-a mai construit deja, după cum peștii din imaginea de mai sus înoată întotdeauna în urma altuia.

Nu te sfii să lași comentariul tău aici și, mai ales, vizitează ArchiDialog.Com, pentru că nu îți va părea rău!