Cum să dărâmi casa vecinului

Casă dărâmată de execuția greșită a unor săpături adânci în mediul urban
Peretele prăbușit al casei vecine cauzat de lucrările pentru fundații fără respectarea Normativului pentru săpături adânci în mediul urban. Imaginea este preluată din reportajul realizat de Realitatea TV

Mai multe televiziuni au prezentat ieri o știre despre niște muncitori care lucrând la fundația unei construcții noi au provocat prăbușirea parțială a casei vecine. Am încorporat în acest articol, mai jos, reportajele realizate de ProTV și Realitatea TV despre acest accident.

Ambele posturi de știri au interpretat acest incident mai degrabă ca pe o greșeală a muncitorilor, ceea ce este cel mai probabil greșit:

Săpături adânci în mediul urban

  1. Nu muncitorii hotărăsc cât de adânc se sapă pentru fundații. Planurile fundațiilor fac parte din proiectul de rezistență al unei construcții, proiect care este întocmit de un inginer structurist și verificat de un verificator de proiecte.
  2. În situațiile în care fundațiile noi se fac în proximitatea unor construcții existente, prin certificatul de urbanism emis de primărie se solicită realizarea unei expertize tehnice și obținerea unui acord de la Inspectoratul de Stat în construcții.  Această procedură este obligatorie pentru alipirile la calcan.

Este drept că nu arhitectul este direct răspunzător de cele întâmplate, dar, ca șef de proiect, arhitectul trebuie să-i solicite inginerului de rezistență să se asigure că săpăturile nu vor afecta construcțiile învecinate.

Există și un normativ pentru săpături adânci în mediul urban care definește situațiile în care o săpătură adâncă influențează construcțiile învecinate. În funcție de adâncimea săpăturii și de distanța până la clădirile aflate în zona de influență, există mai multe metode de a împiedica astfel de accidente: sprijinirile „berlineze”, incinte de pereți mulați sau piloți forați, sprijinite, la rândul lor, cu structuri metalice. Uneori este suficientă o deplasare a săpăturii de doar câțiva centimetrii. Deși nu au loc prăbușiri, structura de rezistență a construcției învecinate poate fi profund afectată deoarece tasările terenului sunt suficiente pentru a tensiona întreaga structură, lipsind-o în eventualitatea unui cutremur de rezervele de rezistență.

Din reportajele celor două televiziuni se poate observa că săpătura nu este totuși lipită fundației casei avariate, însă, cu siguranță, este sub unghiul de siguranță pe care o săpătură corect taluzată l-ar permite.

Din experiența mea legată de săpăturile adânci în mediul urban

Recent am finalizat un proiect pentru o casă parter și etaj în București. Deoarece noua casă este construită la calcanul unei case vechi, din paiantă, fără fundații (doar 30 de cm adâncime), soluția propusă de noi prin proiect, în acord cu expertul tehnic, a dus la consumuri foarte mari atât de beton, cât și de oțel. Clientul nostru a fost foarte responsabil și conștient de probabilitatea mare ca lucrările noastre să avarieze casa vecină.

O serie de constructori care au făcut oferte pentru execuția acestei case au încercat să-l convingă pe clientul nostru că trebuie schimbată soluția, că nu sunt justificate costurile crescute șamd. Văzând imaginile din cele două reportaje, trebuie să-l felicit pe colegul meu inginer structurist pentru consecvența cu care și-a apărat soluția. Altfel, proiectul nostru ar fi fost subiectul acestor știri.

Mi-aduc aminte cum în 2007 colegii ingineri calculau deplasările permise pentru realizarea unei săpături având o adâncime de 10 metri. Pe o parte a incintei era deja construită o clădire de birouri cu 7 etaje. Uneori pe hârtie nu se vede cu adevărat amploarea unor lucrări. Mai târziu, în timpul execuției, am remarcat cu uimire cum excavatoarele de pe fundul săpăturii nu se vedeau mai mare decât unghia de la degetul meu mare. Muncitorii se vedeau ca niște furnicuțe, iar efortul logistic făcut de constructor pentru evacuarea a sute de autobasculante pe zi mă minunează și acum. (vezi aici detalii despre acest proiect).

Concluzii

În pofida a ceea ce prezentau programele de știri, în România există legislație și normative de proiectare și execuție pentru acest tip de lucrări de construcții.

Cel mai cunoscut caz este cel al turnului de lângă Biserica Armenească, din București. O incintă săpată, chiar proiectată bine, a fost lăsată deschisă un timp suficient de lung încât pereții săpăturii au început să cedeze din cauza unui complex de factori. Acest caz a dus la întărirea disciplinei în construcții.

Acest tip de accidente se întâmplă pentru că legislația nu este respectată:

  • Birourile de urbanism ale primăriilor nu au resursele necesare pentru a evalua corect fiecare situați în parte. În acest caz , dată fiind distanța mică între subsolul proiectat și construcția vecină, ar fi trebuit solicitată o expertiză tehnică pentru stabilirea unei soluții de fundare.
  • În birourile de proiectare uneori nu ajung toate datele din teren, iar verificatorii de proiecte nu primesc adesea toate elementele pentru a stabili dacă soluțiile propuse sunt sau nu suficiente.

Mai jos mai găsiți un film cu o clădire căzută întreagă într-o săpătură insuficient asigurată, în Galați, în urmă cu mai mulți ani:


Unele săpături sunt corect proiectate, dar în execuție fie proiectul nu se aplică bine, fie nu se respectă timpii tehnologici.

Oricum, astfel de evenimente sunt rezultatul abordării superficiale a proiectelor și a lucrărilor de construcții. Cel mai adesea soluțiile aplicate simplist sunt provocate și de presiunile de a obține costuri cât mai mici, pe de o parte, sau de a construi cât mai mult, pe de altă parte.