Funcțiunile estetice ale arhitecturii

”One of Jaguar’s functions is to be beautiful.” – Ian Callum, în „Why the Most Successful Companies Embrace Design”. Acesta este unul dintre puținele citate pe care mă veți vedea scriindu-le. Fac aceasta pentru că aduce o lumină nouă pe design, pe proiectare și indirect și pe arhitectură.

Probabil că acesta este cel mai simplu mod de a o spune:

Estetica în arhitectură este o funcțiune a construcțiilor

Arhitectura a fost mereu așezată printre arte și de aceea sute și mii de ani i s-a negat chiar latura funcțională. Arhitecții renascentiști, ai barocului și manierismului, iar mai apoi ai curentelor Art Nouveaux (incluzând aici și Neo-Românescul) s-au ferit de funcționalitatea clădirilor ca de ceva rușinos.

Moderniștii au luat funcționalitatea dintre însușirile de care arhitecții cumva se jenau și au pus-o unde îi este locul. Forma, s-a spus, trebuie să urmeze funcțiunii. Ian Callum, pe care l-am citat mai sus este Director Of Design la Jaguar. Da, Jaguar, automobilul Jaguar, frumosul automobil sport.

Designerii industriali au înțeles acest lucru de la început. De fapt, cred că nici nu și-au pus mari probleme dacă ceea ce fac ei este sau nu artă. Cineva a observat că se vând bine nu numai produsele industriale bune și funcționale, dar și cele care arată bine.

Estetica în arhitectura a fost mereu copilul sărac al esteticii și al teoriei artei. Mă refer aici la teorie, pentru că întotdeauna s-au construit și prețuit clădirile frumoase, chiar dacă s-a considerat greșit că acea admirație ar avea de-a face cu arta.

Ei bine, se pot face construcții urâte, dar solide și confortabile, funcționale, economice din punct de vedere al costurilor de construcție și al celor de exploatare.

 Școlile de arhitectură s-au concentrat mereu pe estetică, rupând-o adesea de funcțiune. La Ion Mincu (Școala) ni se recomanda „să furăm” perspectivele „pentru a da bine”. Arhitectura s-a oprit mereu și a cochetat cu grafica și pictura, uneori cu sculptura, întorcând, timidă, capul de la funcțiunile ei principale, acelea de a oferi adăpost activităților umane.

Funcțiunile estetice în arhitectură

Fără a fi vreun teoretician, eu văd 3 direcții prin care estetica îndeplinește funcțiuni în arhitectură:

  1. Stabilirea unei armonii estetice între proprietar/utilizator și clădire
  2. Transmiterea unui mesaj de la proprietar/utilizator către vecinătăți și comunitate
  3. O declarație a arhitectului

Să vedem cum acționează toate aceste funcțiuni pe un exemplu literal, Legenda Meșterului Manole:

  • Negru Vodă, ca beneficiar, cere cea mai frumoasă biserică
  • Manole, ca arhitect, vrea să construiască cea mai frumoasă biserică. El își dorește însă să construiască biserici tot mai frumoase.
  • Biserica, loc de cult, este cadrul care accentuează sentimentele credincioșilor de dragoste, credință și umilință, clădirea fiind un simbol al divinității, al clerului și al laudei ctitorului.

Și o casă, orice casă, are, după limitele și posibilitățile tuturor, mesaje și funcțiuni estetice:

  • Pe proprietar îl ajută să se simtă bine în casa pe care și-a construit-o
  • Comunitatea admiră/invidiază statutul proprietarului, căruia i se confirmă locul în comunitate
  • Arhitectul/constructorul își arată măiestria

Toate acestea funcționează chiar și în cadrul unei arhitecturi tradiționale sau vernaculare. Proprietarul comandă casă în acord cu principiile estetice ale comunității, cu aspirațiile sale. Există case de oameni gospodari, sau de parveniți. Casa într-un sat reflectă statutul proprietarului: țăran, boier, țăran înstărit, învățător, popă, sau primar. Prin arhitectura populară, fiecare aderă la valorile comunității. Schimbările sunt mici, chiar de la o generație la alta, inovațiile tehnice, la fel, mici.

Funcțiunile estetice ale arhitecturii contemporane

Cu siguranță abordarea mea este una simplistă, dar nu greșită. Arhitectura contemporană pare ruptă între a acorda clădirii doar un statut utilitar și a exarcerba funcțiunile estetice în cazul „marii arhitecturi”.

Guggenheim, Bilbao
Guggenheim Museum, Bilbao,Biscay, Spain, July 2010 (viewed from opposite river bank) Photo: Ardfern

Un exemplu grandios mi se pare noul muzeu Guggenheim, din Bilbao. Este cu siguranță în aceeași măsură un muzeu și un produs de marketing. Reprezintă singur o atracție turistică. Cu siguranță că este și un (al câtelea) manifest al lui Gehry, dar și o acțiune de marketing din partea muzeului și a autorităților locale. Admirat sau controversat, muzeul aduce șiruri de turiști veniți să vadă mai degrabă clădirea decât colecțiile de artă.

Ca muzeu, probabil că ratează, cu siguranță numeroase exponate sunt eclipsate de sculptura cu nume de arhitectură, dar nu acesta este rolul său, muzeul este doar pretextul pentru a striga după turiștii convinși că au ales cea mai grozavă opțiune de vacanță.

Sute de ani s-a crezut că arhitectul este artistul cu opere gigantice, dar oamenii s-au înșelat.

Arhitectul este mai degrabă asemănător unui Creative Director dintr-o agenție de publicitate, care transmite mesaje în nume propriu, în numele clientului, pentru client și pentru restul comunității. Mai mult, se pare că au făcut o treabă extrem de bună, pentru că mult, mult timp nimeni nu s-a prins.

Probabil că arta stăpânirii acestor funcțiuni a făcut ca arhitectul, încet-încet, să nu mai fie doar unul dintre constructori, ci să-și formeze propria meserie. Atâta timp însă cât vom continua să ne asemănăm artiștilor plastici cred că vom avea de pierdut, pentru că simpla înțelegere a rolului nostru, de a transmite sentimente cu construcțiile pe care le proiectăm, ne va ajuta să ne folosim mult mai bine de artele și meseriile înrudite, pe care secolul 21 le-a dus la un bun grad de perfecționare.