Merita sa fiu arhitect?

Școala de arhitectură„Eu aş vrea să dau la arhitectură (ar merita sau nu?) şi aş vrea să vorbesc cu cineva care a terminat deja facultatea. In special aş vrea să ştiu cât de repede îşi găseşte un arhitect un loc de muncă”

Încercând să răspund acestei întrebari, fără să vreau, am căutat răspunsul poate mai mult decât trebuia şi nu sunt sigur că am şi răspuns după cum s-ar cuveni.

Cei care ajung arhitecţi se definesc prin profesia lor. Cei mai mulţi dintre noi îşi văd profesia ca un destin şi mai puţin ca o meserie.

În urmă cu mulţi ani am asistat la interviurile pe care patronul meu le ţinea cu colegi arhitecţi pentru jobul meu deoarece eu urma să servesc patria într-o unitate a marinei militare. Absolut toţi erau dispuşi să accepte salarii mici cu condiţia de a profesa.

Astazi văd cu durere cum mulţi absolvenţi se oferă să lucreze gratuit, ca interni, pentru a acumula experienţă. Arhitecţii au reuşit ca prin stagiul de doi ani, în condiţii de criză, să pună în situaţii cel puţin neplăcute pe mai tinerii noştri colegi.

Noi privim profesiunea noastră ca pe o pasiune, nu ca pe o meserie. Privim un job ca pe o oportunitate, nu ca pe un loc de muncă.

Arhitecţii tind să creadă că orice problemă îşi poate găsi rezolvarea în design, în proiectare. Pentru foarte multe probleme, aşa este, totuşi nu noi o să schimbăm lumea, poate cel mult s-o ameliorăm.

Pasiunea imensă a arhitecţilor pentru arhitectură pare să rezide aici, în accesul la  seturi de unelte care par să poată face o diferenţă nu numai în calitatea mediului construit, dar şi a vieţii în general.

Chiar dacă nu proiectează, arhitecţii rămân cu această pasiune, continuă să vadă lumea dintr-o poziţie foarte săecială. O profesoară şi-a început cursul în urmă cu mulţi ani, împărţind lume în trei: în arhitecţi, studenţi la arhitectură şi restul lumii. Sunt convins că nu încerca decât să ne motiveze şi mai mult în a ne cultiva şi preţui, fiecare singur, acea pasiune care începea să crească in fiecare dintre noi.

Pentru cei care vor să devină arhitecţi trebuie să le spun că nu am văzut arhitecţi bogaţi. Probabil că cei mai mulţi au avut sau vor avea perioade în care să creadă că este posibil aşa ceva, insă aceste episoade sunt scurte şi revenirea la realitate este destul de dură.

Dacă cineva doreşte să devină arhitect gândindu-se la viitoarele salarii, poate că ar trebui să se reorienteze către domenii de activitate mult mai apropiate de fluxurile banilor. Arhitecţii discută uneori despre onorarii, uneori chiar despre salarii, dar adevăratul lor interes este proiectare, critica de arhitectură, oportunităţile pe care cariera lor le poate oferi.

Arhitectul apreciază noul proiect mai puţin prin prisma materială, cât prin cea a modului în care viitorul proiect va putea fi un nou pas în modelarea spaţiului, în forme şi funcţiuni. Practic nu există proiect de care un arhitect să nu fie interesat, iar odată ce avansează în carieră, inlănţuirea de proiecte mari şi mici, de funcţiuni diverse este cea care-l ajută să devină arhitect.

Arhitecţii arareori se specializează. Dacă în aproape orice alt domeiu specializarea este un pas nu numai firesc, dar şi necesar, specializarea în arhitectură nu face decât să limiteze calitatea de arhitect.

Proiectarea de arhitectură rezolvă probleme funcţionale, estetice, tehnice, chiar şi emoţionale. Proiectarea este un succes când este creativă, specializarea limitează creativitatea impunând soluţii conform unor algoritmi. Arhitectura în contrapartidă este universală, este acel „Da, se poate!” pe care atitudinea creativă a oamenilor îl simbolizează.

Criza economică reduce volumul de lucru în proiectare, iar a încerca acum să-ţi alegi o astfel de carieră nu pare cel mai bun moment. Însă perioadele de criză au fost întotdeauna un bun prilej de a accesa şi mai mult rezervele de creativitate.

Merită să fiu arhitect?

România a trecut deja printr-un proces fascinant în a accepta arhitectura, iar actuala criză relevă gerşeli şi concepţii greşite care îşi au punctul de pornire în desconsiderarea proiectării în general şi a celei de arhitectură în mod special.

Tot mai des văd printre clienţii noştri, dar şi prin website-urile colegilor arhitecţi cum rezolvările creative devin mai degrabă regula şi nu excepţia.

Mai ales din acest punct de vedere, când cei 20 de ani necesari pentru ca „supid people” să se deştepte ai trecut, iar perioada nu tocmai înfloritoare ne obligă la un moment de introspecţie, viitorul arhitecturii se anunţă înfloritor.

Diferenţa dintre societatea noastră şi modul în care percepeam societăţile occidentale constă mai ales în felul în care puterea proiectului, a gândirii cu anticipaţie le dau unei comunităţi şi unui sistem economic.

Şi banii sunt importanţi, dar oportunitatea de a fi în mijlocul jocului de-a lungul anilor viitori mi se pare că va aduce mari satisfacţii, nu numai arhitecţilor, dar tuturor persoanelor care au ales să-şi dezvolte o carieră creativă.

Comments

commentarii