Ordinul Arhitecților: Raportul Pentru București 2016 / Păreri

Ordinul Arhitecților: Raportul Pentru București Ce cuprinde „Raportul pentru București 2016”?

Autorii raportului își structurează lucrarea pe următoarele capitole:

  • Dezvoltarea urbană
  • Domeniul public și spațiul public
  • Locuirea și comunitatea
  • Patrimoniul cultural și identitatea
  • Guvernanța
  • Calitatea arhitecturii
  • Concluziile, sintetizate sub titlul: „Locuitorii Bucureștiului au dreptul la arhitectură și peisaj urban, la fel cum au dreptul la sănătate și justiție”

V-aș povesti mai multe despre ce se scrie în Raportul pentru București, însă cred că cel mai bine ar fi să-l accesați singuri și să-l citiți, îl găsiți aici.

La fiecare capitol se fac și scurte și timide sugestii pentru rezolvarea disfuncționalităților observate.

Specula imobiliară în București, o problemă de dezvoltare urbană, a domeniului și spațiului public, a locuirii și comunității….

Aproape în fiecare capitol se face referire la specula imobiliară. Aceasta este responsabilă, pe de o parte, pentru ocuparea spațiilor verzi, pe de altă parte este încurajată de regimul lax al autorităților în aplicarea regulamentelor, precum și a porților legislative pentru derogări de la regulamente, dar și a lipsei de viziune, prin „neînțelegerea conceptului dezvoltării urbane”.

Locuirea în București mai este afectată, cred autorii raportului, de gradul de risc seismic al unor locuințe, dar și de degradarea imaginii urbane prin campaniile de reabilitare termică.

Patrimoniul construit în Raportul pentru București

Raportul pentru București reia preocuparea membrilor din conducerea Ordinului Arhitecților privind patrimoniul construit, cu accent, bineînțeles, pe patrimoniul istoric, zonele protejate și clădirile cu valoare arhitecturală, istorică, sau doar ambientală. Raportul amintește aici:

  • Abandonul deliberat al clădirilor monument istoric
  • Demolările clădirilor de patrimoniu
  • Desfigurarea acestora
  • Utilizarea agresivă
  • Lipsa politicilor publice de protecție a patrimoniului
  • Lipsa controlului și monitorizării intervențiilor pe clădirile istorice

Fără a trece la critici, ar trebui observat că ultimele două puncte sunt, de fapt, soluții mascate ale problemelor sugerate de primele patru. De ce sunt abandonate, demolate, desfigurate și utilizate agresiv clădirile istorice? Pentru că nu există politici publice de protecție, control și monitorizare a acestora!

Guvernanța

Raportul pentru București grupează următoarele chestiuni la acest capitol:

  • Nerespectarea termenelor de elaborare a regulamentelor de către administrație
  • Lipsa unei bănci de date ca suport pentru….
  • Neutilizarea urbanismului participativ

Calitatea arhitecturii:

  • !!! Arhitecții și problemele legate de exercitarea profesiei !!!!!
  • Lipsa concursurilor de soluții și achiziții publice netransparente
  • Agenda legislativă a OAR !

Ce este Raportul pentru București?

Raportul pentru București 2016 este un colaj de observații de relativ bun-simț despre orașul nostru. Arată ceea ce fiecare cetățean vede pe stradă. Adună surd o serie de nemulțumiri, într-un stil de ONG sau inițiativă cetățenească.

Raportul amestecă disfuncționalități cu false probleme (cum am subliniat la capitolul privind patrimoniul), apoi sugerează timid și 1-2 „posibile soluții”.

Autorii încheie cu o declarație privind dreptul bucureșteanului la arhitectură și peisaj urban. Frumos spus, chiar dacă rămâne declarativ.

Pentru prima dată, OAR face și un minisondaj de opinie printre arhitecți, descoperind că certificatele de urbanism, avizele și acordurile, autorizațiile de construire durează cam mult și, uneori, sunt „greșite”. Spun pentru prima dată, pentru că nu-mi aduc aminte ca Ordinul să mai fi cerut vreodată părerea arhitecților. Trebuie spus însă, că nu s-au obosit să întrebe care sunt problemele, astfel încât un sondaj să reflecte amplitudinea lor. 

Ce nu este Raportul pentru București?

Raportul pentru București nu este un punct de plecare.

Raportul nu este o analiză tăioasă. Simpla enumerare a unor observații generale, exemplificate, culmea, cu articole din presă, nu transformă acest document într-o analiză. Am să exemplific prin a discuta despre „specula imobiliară”.

Haideți să lămurim lucrurile: „specula imobiliară” este motorul dezvoltării urbane. O economie funcțională crează piețe pentru „produse” imobiliare: locuințe, birouri, spații comerciale, spații de producție șamd. Întreprinzătorii, constatând cererea de astfel de produse, le realizează. Pentru asta ei:

  • Achiziționează terenuri construibile
  • Realizează planuri de afaceri și studii de fezabilitate
  • Atrag finanțare
  • Comandă proiecte
  • Construiesc „produsele imobiliare”
  • Vând aceste produse imobiliare.

Această activitate economică pare să aibă, într-adevăr, rezultate nedorite:

  • Ocuparea spațiilor verzi
  • Ocolirea restricțiilor impuse de regulamente
  • Produse de proastă calitate (în primul rând arhitecturală)
  • Manifestări economice de tipul bulei imobiliare spartă în 2007-2009

Noi, ca arhitecți, trăim în această zonă economică. Cei mai mulți arhitecți au proiecte aproape în exclusivitate de pe piața privată. Trebuie spus că dezvoltatorii imobiliari nu sunt dușmanii noștri!  Termenul de „speculă imobiliară” este numele de scandal al dezvoltării imobiliare. 

Efectele nedorite ale dezvoltării imobiliare sunt rezultatele unor cauze profunde:

  • Corupția din administrație și chiar din societate are mai multe pârghii prin care distorsionează morbid piața imobiliară și dezvoltările imobiliare, am mai scris despre acest subiect aici. Corupția face concurența imobiliară o glumă proastă, aruncând pe aceeași piață jucători onești cu jucători care au terenurile luate prin retrocedări frauduloase, obțin derogări dubioase de la regulamente șamd.
  • Regulamentele de urbanism. Da, Regulamentul Local de Urbanism (RLU) impune construirea unor clădiri cu un coeficient de utilizare al terenului prost, care, în cazul Bucureștiului, crește costurile investițiilor enorm.
  • Birocrația pe de o parte descurajează persoanele care vor să construiască, pe de altă parte disipă responsabilitatea până la dispariția totală. Am publicat aici un prim articol dintr-o serie privind autorizarea construcțiilor.
  • Lipsa de viziune privind viitorul orașului. Ca un singur exemplu, HCLMB care impune realizarea de locuri de parcare pentru noile clădiri este total diferită de politicile altor capitale care descurajează total realizarea de locuri de parcare noi în centrele orașelor, pentru a descuraja folosirea autoturismelor.

Lista aceasta este doar un început. Dar cred că este un bun exemplu privind ceea ce acest Raport ar fi trebuit să devoaleze. Problemele Bucureștiului sunt vizibile, cauzele sale sunt însă destul de greu de identificat de către cineva care nu face parte din sistem, cum este cazul arhitecților.

Concluzii legate de Raportul pentru București

Ei bine, concluziile mele. 

Raportul, bun sau rău, nu este reprezentativ. El reprezintă ce cred cei câțiva autori + persoanele din conducerea OAR București. Raportul pare adunat prin conferințe, seminarii și workshopuri ale unor ONG-uri mai mult sau mai puțin inspirate. Este un document de simpozion, pe care cei mai mulți nu îl vor citi. Va fi, probabil, folosit de câțiva politicieni, pentru a-și susține ideile „că și arhitecții au zis, domn’le, că e nasol în București”.

Raportul nu arată experiența celor cca. 3000 de arhitecți care zi de zi proiectează clădiri în acest oraș. Ele nu arată frustrarea clienților de bună credință a clienților noștri, nu arată calcule dure realizate pentru fiecare investiție ce aruncă succesul acesteia la cheremul unor birocrați neaveniți.

Ironic, Raportul vorbește despre urbanism participativ, fiind el însuși o dovadă a cum arată lucrurile în lipsa colaborării.

Cele câteva propuneri sunt mai degrabă ridicole.

Propune raportul la un moment dat depunerea în format electronic a proiectelor pentru obținerea autorizației de construire. O idee care sună bine în practică, dar cum se vor depune „în format electronic” amprente ale ștampilelor și semnăturilor unui arhitect, unui inginer de structuri, ale unor ingineri de instalații, ale verificatorilor de proiecte, ale expertului tehnic șamd??? Probabil că vom printa proiectele pe hârtie, în format cât mai mare, vom semna și ștampila fiecare foaie, fiecare planșă, apoi vom scana toate acele cearșafuri de hârtie, încercând să „depunem” electronic fișiere de 1-2 Gb care nu vor face decât să blocheze sistemele și, mai ales, calculatoarele vechi ale unor funcționari prost plătiți și uneori și corupți.