Scoala de la Bunesti

M-am inscris la Scoala de la Bunesti in 2008, anul in care a si luat nastere acest proiect, ca student in anul 3 la Facultatea de Arhitectura. Despre initiativa crearii unei  scoli practice, in timpul vacantei de vara, am  aflat de la dr. arh. Ana Maria Goilav, cadru universitar, co-fondator al acestui proiect, alaturi de prof. dr. Petre Guran (istoric bizantinolog). Am fost atat de mult atras de aceasta idee, originala in Romania, incat am inceput sa ma implic activ an de an, iar acum fac parte, alaturi de mai multi colegi ‘veterani’, din familia Asociatiei Prietenii Scolii de la Bunesti.

Viitoarea scoala avea sa fie impartita in doua etape: cea arhitecturala, de construire a cladirilor unui viitor campus, si  cea educationala, care se va ocupa de formarea mentala a elevilor si studentilor.

Scoala de la Bunesti

Scoala de la Bunesti, aflata acum in faza 1,  este o scoala de arhitectura aplicata.  Este un loc unde ii vezi pe profesori gandind solutiile constructive si muncind cu studentii, de la egal la egal. Studentii-ucenici, alaturi de profesorii lor, invata si redescopera tehnici traditionale de la mesterii populari. Totul are loc in comuna Malureni din judetul Arges, in lunca raului Valsan, la capatul satului Zarnesti, un sat simplu si retras, departe de agitatia cotidiana.

Denumirea scolii de la Bunesti are la origine numele mosiei boieresti a familiei Bunescu, ce se intindea pe meleagurile actualei comune Malureni, situate undeva intre Curtea de Arges si Pitesti.

Chiar daca initial aceasta scoala a avut participanti dintre studentii arhitecti din Bucuresti, ni s-au alaturat treptat tineri din variate domenii, din alte orase din tara si strainatate. Acum scoala se afla in al cincilea an de existenta, timp in care s-au  legat prietenii si s-a format o mare familie de ‘bunesteni’, dornici sa lucreze cu materiale naturale si sa ridice cu propriile maini cladiri de o insemnatate si simplitate aparte. Mare parte din noi revenim an de an, in ciuda conditiilor de viata ‘de la tara’, cu care majoritatea tinerilor zilelor noastre nu sunt obisnuiti; ne odihnim in corturi sau in casele construite de studenti in anii trecuti, mancam impreuna la o masa lunga de lemn, in aer liber, sub umbrar, gatimnoi insine, cu randul, la cuptorul cu lemne, bem apa de la fantana din poiana. Suntem privati de tehnologie: lumina, calculator, chiar telefon mobil, dar sunt atatea alte lucruri de (re)descoperit, departe de agitatia urbana… Am fost uimiti cate preocupari pot inlocui cu success aplicatiile mobile, internetul sau televizorul!

Povestind concret despre cadrul desfasurarii acestei scoli, totul se desfasoara intr-o poiana modelata ideal de natura, oferind variate perspective de intelegere a spatiului, relief diversificat, intimitate, libertate si siguranta.

Pana in prezent, in poiana, studentii, profesorii si mesterii populari, au ridicat doua cladiri, iar santierul continua si anul acesta, cu ridicarea celei de-a treia.

scoala-de-la-bunesti-arhitectura-pentru-studenti

Prima este construita integral din lemn, in 2008, in anul intai de existenta a scolii. Are o forma bine definita, inscrisa intr-un cub. Se inalta pe doua niveluri, avand un parter inchis care gazduieste un atelier de dulgherie, peste care functioneaza un pod-fanar, loc numai bun pentru lectii deschise, dezbateri nocturne sau odihna. Este amplasata pe una dintre cele mai inalte puncte ale poienii, putand fi observata din soseaua principala ca semnal al existentei unui ansamblu construit la poalele dealurilor impadurite.

Ce-a de-a doua cladire, mai complexa, circulara, construita in urmatorii doi ani, a fost conceputa pentru a gazdui o comunitate, un camin pentru tineri. Cladirea este, totodata, introvertita si extrovertita: un ‘inel’ format din 10 incaperi inconjoara un spatiu liber, descoperit, central, o curte interioara din care se face accesul in spatiile perimetrale, de asemenea un loc prielnic de interactiune in cadrul comunitatii respective; pe de alta parte, fiecare camera, locuita de cate doi studenti, are vedere spre exterior, oferind perspective unice, fiecare in parte, spre imprejurimi (liziera padurii, poiana, valea Valsanului). Aceasta constructie e compusa din doua tipuri de structura: una simpla, din lemn, pe principiul trilitic, care sustine acoperisul invelit cu sita, cealalta reprezentata de ziduri din blocuri de chirpici care definesc si inchid spatiile locuirii. Amestecul compozitiei de chirpici a fost redescoperit, produs si pus in forme de studentii si profesorii participanti, alaturi de localnicii satului. Materia prima utilizata a fost una locala, obtinuta chiar in urma sapaturilor pentru fundatiile zidurilor. Cele zece camere sunt incalzite cu sobe din caramida functionand cu lemne, asemenea caselor batranesti traditionale, intalnite acum la muzeul satului sau foarte rar prin tara, prin localitati izolate. Hornurile acestora se opresc in pod, transformandu-l intr-o posibila ‘afumatoare’, pentru pastrarea carnii peste iarna, dar si pentru protejarea structurii de lemn a acoperisului.

Nimic nu se compara dimineata cu imaginea razelor de soare filtrate prin aburul ce se ridica prin sita casei. La finisajul acestei cladiri inca se lucreaza, interioarele fiind spoite cu var alb, peste tencuiala fina de pamant. Mai sunt si alte lucruri utile de facut pe viitor: crearea, in stil dulgheresc a mobilierului din camere, consolidarea unor terase in trepte in amonte, saparea celei de-a doua fantani de apa potabila, racordata direct la dusuri, toalete si bucatarie, din vecinatatea acestei cladiri.

La o a treia cladire lucram de trei ani incoace, o constructie care cere mai multa rabdare si atentie decat celelalte de pana acum. Este o trapeza, un spatiu longitudinal acoperit de o bolta, care va gazdui sala de mese pentru sezoanele reci. Un loc de luat masa exista deja, sub cerul liber, si functioneaza din primul an al scolii. Constructia va fi ridicata integral din caramida, o caramida de format ‘vechi’, ingust, cum se mai intalneste la zidurile vechilor biserici, legate prin mortar hidraulic, o solutie de mult inventata, la care oamenii, din pacate, au renuntat in prezent. Acestei sali i se va adauga o bucatarie inchisa, cu un eventual spatiu de depozitare de tip pivnita.

Ce v-am prezentat este partea concreta, vizibila pana in prezent, a unui proiect de lunga durata, la care nu primeaza termenii de executie (cum se intampla in prezentul urban), ci calitatea si cantitatea de invataminte acumulate de pe urma experimentelor de arhitectura aplicate pe care le presupune aceasta faza.

Partea nevazuta, simtita la nivel spiritual, este cea a interactiunilor umane, a descoperirii propriilor capacitati de orice natura. De aceea m-am indragostit imediat de Bunesti, pentru ca este un loc in care omul este cu mult mai aproape de esenta, intelege mult mai usor prin lucrul practic si simte ca face parte dintotdeauna din mersul firesc al unei astfel de lumi, de idei.

Eu am expus aici doar cateva aspecte ale propriei viziuni, mai multe informatii si fotografii gasiti la www.bunesti.ro / facebook: Scoala de la Bunesti / unde anuntam de asemenea, an de an, inceperea sesiunii de inscrieri la scoala de vara. Daca va atrage ideea participarii, va rog sa ne urmariti la adresele mentionate si sa ne contactati, pe mail sau telefonic la 0724071336.

arhitect Costin Gheorghe

vice-presedinte al Asociatiei Prietenii „Scolii de la Bunesti”

 

Comments

commentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *