Loading…

Depinde de noi, de arhitecți

Probabil toți ne-am întrebat care este momentul în care devenim arhitecți. Să fie ziua în care ne-am primit diplomele? Să fie cea în care ne-am primit ștampilele? Este acea zi mult mai departe în timp, în copilărie sau adolescență când am hotărât ce vom fi? Suntem arhitecți doar după ce am făcut unul, două, sau zece proiecte? E greu de zis, dar faptul că suntem arhitecți ne definește.

Meseria noastră este să creăm, să construim. Probabil de când am început să luăm primele lecții de desen, uneori cu ani înainte de admiterea la facultate, ceva s-a schimbat în sufletul nostru. Ne-am format de atunci într-un anumit spirit, cel care ne face mereu să visăm la viitorul proiect, să tânjim după volumele albe, cu umbre puternice pe care încă nu am avut ocazia să le desenăm.

Uneori suntem copleșiți de ceea ce este în jur. Uneori părem să uităm acea speranță a proiectului încă neproiectat. Uneori vedem numai piedicile, numai adversitățile și nu putem să nu ne gândim să renunțăm.

Ne sufocă de fiecare dată…

Ne sufocă de fiecare dată obținerea unei noi autorizații, suntem indignați de regulamentele care ne chinuiesc proiectele, ori de încălcările lor flagrante de care ne lovim la tot pasul. Pierdem proiecte în fața unora cu „intrare la primărie” și vedem cu durere cum proiecte publice se transformă în grosolănii. Ne pierdem timpul căutând în normative, sau încercând să deosebim prescripții tehnice de reclama deșănțată. Avem nevoie de mai mult răgaz pentru a proiecta, dar uneori trec zile pierdute în lupta cu birocrația tot mai obraznică.

Faptul că suntem arhitecți ne ține locului și continuăm să ne croim tot mai greu drumul pentru că, nu-i așa, în fond suntem niște optimiști iremediabili. Probabil că am devenit arhitecți atunci când ceva ne-a făcut să nu renunțăm. Fiecare a avut momentul său. Este greu de identificat în timp. Cel mai probabil, într-o zi ne-am dat seama că suntem deja arhitecți.

Nu știu dacă vine din mintea sau din sufletul nostru credința că ceea ce ni se întâmplă poate fi schimbat. Suntem arhitecți pentru că fiecare dintre noi credem în buna proiectare, în planul bine făcut. Știm că întregul poate fi mai mult decât suma părților. Știm să arătăm ce este strâmb și avem uneltele pentru a imagina ceva mai bun.

Cei mai tineri dintre noi probabil că nu l-au văzut pe curajosul anonim oprind o coloană de blindate acum aproape 30 de ani. Tancurile trimise să împrăștie pe cei asemeni nouă, care doreau ceva mai bun, au fost oprite de un tânăr care le-a ținut calea. Mergea spre casă, cel mai probabil, venit de la cumpărături. Plecase, probabil copleșit, la piață, neperturbat, ca în fiecare zi. Dar s-a oprit în mijlocul străzii. Omul acela mic, ușor de strivit, ușor de ocolit, fără a renunța la drumul spre casă, s-a așezat în calea lor.

Optimismul seamănă adesea cu nebunia. Bravul chinez din Tien An Men nu și-a abandonat sacoșele. Nu se întorsese acasă încă. Nu s-a oprit pentru a fi martirizat, ci pentru că așa nu se mai putea.

Ce putem schimba noi, ca arhitecți

Schimbarea vine din noi. Este o chestiune de atitudine. Schimbarea vine atunci când ne-o dorim, când suntem dispuși să abandonăm pentru scurt timp rutina zilnică. Trebuie să ridicăm ochii din pământ, să observăm ceea ce ne amenință.

Deși ni se întâmplă adesea să ne simțim singuri, nu suntem așa. Suntem peste 10.000 de arhitecți și depinde de noi să producem o schimbare.

Sunt cinci obiective care trebuie urmărite. Ordinul Arhitecților își poate îndeplini rolul de organizație de interes public. Trebuie să impunem viitoarei conduceri a organizației acțiuni concertate pentru:

  1. Scurtarea timpului de obținere a autorizației de construire la cel mult 3 luni
  2. Regulamente de urbanism mai bune, care să permită dezvoltarea satelor și orașelor, protejând patrimoniul valoros.
  3. O piață a proiectării concurențială, liberă și onestă
  4. Un cadru de documentare profesională, tehnică și legislativă, de promovare a literaturii de specialitate și cercetării
  5. Implementarea unui sistem de dezbateri și vot electronic prin care să stabilim prioritățile și direcția OAR.

Asemenea tânărului din Piața Tienanmen ne putem întoarce la treburile zilnice, la proiectele, birourile și familiile noastre. Ne putem folosi de Ordinul Arhitecților pentru a ne elibera ceea ce ne sufocă.

Avem în față un vot. Avem în față schimbarea sau acceptarea a ceea ce este de neacceptat. După mult timp, alegerea depinde de noi!

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: