Proiectul de casă: estimarea suprafeței construite și a bugetului necesar

Proiectul de acasă nu se potrivește cu proiectul de casă de la arhitect

Este normal ca atunci când cineva ajunge în biroul de proiectare al unui arhitect, cu gândul de a comanda proiectul de casă necesar construirii casei mult visate, să își fi făcut deja anumite socoteli legate de cât de mare va fi casa și de cât de mult îl va costa acea casă.

Subestimările pleacă mereu de la suprafețele construite. Foarte des mi se întâmplă și sunt sigur că și alți arhitecți pățesc la fel, ca un client să știe cu siguranță că nu vrea să construiască o casă prea mare, doar 100-120 de m². Apoi, la întrebarea mea: „Cum să fie casa?”, răspunsul sare cu mult peste estimare.

Estimarea suprafetelor pentru proiectul de casă
Estimarea suprafețelor pentru proiectul de casă conține mereu anumite erori legate în general de evaluarea suprafețelor holurilor și a circulațiilor, atât orizontale, cât și verticale, cât și a diferenței dintre suprafața utilă și cea construit-desfășurată

Estimarea suprafețelor utile

De fiecare dată, suprafețele camerei de zi (24-30 m²), bucătăria (cca 10 m²), dormitoare (10-12-16 m²) și chiar și băile sunt bine estimate (5,50 – 7,50 m²), realist. Greșelile apar la estimarea circulațiilor și scării.

Circulațiile și holurile ocupă cca 10 m²/nivel, uneori mai mult.

Scara ocupă iarăși cca 12-15 m².

Atunci când luăm în considerare și garajele, iarăși suprafețele sunt subevaluate: un garaj trebuie să permită gararea unei mașini având o lățime de cca 160-170 cm și o lungime de cca 5.00 m. Spațiul trebuie să permită și circulația de jur -împrejurul autovehiculului, dar și ca acesta să aibă ușile deschide. Aceasta înseamnă o deschidere de cca 3,60-4 m, cu o lungime de minim 6 metri. Așadar, un garaj are undeva între 24-60 m².

 Suprafața construită a unui proiect de casă

Diferența între suprafața utilă și suprafața construit-desfășurată a unei case este constituită de suprafața pereților. Aceștia ajung la cca 20% din suprafața utilă. Așadar dacă din calculul de mai sus ne-au reieșit 120 m², suprafața construit-desfășurată este de circa 150 m².

De fapt aceasta este suprafața medie a unei case cu trei dormitoare.

În momentul în care la parter mai apar și alte camere, cum ar fi un birou sau un al patrulea dormitor, valoarea de mai sus „sare” la 170-190 m². Garajul pentru o casă înseamnă adesea încă minim 30 m².

Estimarea costurilor pentru construcția casei

Corect ar fi să vorbim despre prețuri, nu despre costuri, deoarece mecanismele de piață ale cererii și ofertei influențează mult ceea ce vei plăti pentru viitoarea casă.

În mod normal costul unei case variază undeva între 400-500 de Euro/m², putând urca și peste 550 Euro pentru situații tehnic dificile sau finisaje mai speciale. Deși pe piață se vehiculează și valori de circa 350 de Euro/m², acestea sunt obținute fie de dezvoltatorii care beneficiază de discounturi însemnate, fie în condiții tehnice improprii.

Trebuie amintit și că înafara prețului propriu-zis de construcție al casei există o mulțime de alte costuri:

– împrejmuiri (gard) care adesea ajung la 2000-5000 Euro.

– Instalații exterioare, branșamente, microstație de epurare etc care ajung iarăși la circa 3000-5000 de Euro.

– Amenajările exterioare, cuprinzând trotuare, platforme betonate, gazon etc, care în primele cazuri pornesc de la circa 50 Euro/m².

Alte costuri sunt, bineînțeles, proiectele, care variază între 10-20 Euro+TVA/m², în cazul unui proiect unicat și 1000-3000 lei în cazul unui proiect tip. (Poți să vezi onorariile noastre de proiectare pe Trilitica.Ro).

Taxele însumează 0,5% pentru autorizație, 0,7% pentru Inspectoratul de Stat în Construcții, iar avizele și acordurile solicitate prin certificatul de urbanism costă câteva sute de lei. (Vezi aici în ce constă procesul de obținere al unei autorizații de construire).

Atunci când ești în faza de programare pentru proiectul de casă este foarte importantă estimarea corectă atât a ceea ce vrei să construiești, cât și a costurilor la care va trebui să te aștepți.

Vezi în ce constă un proiect de casă, aici!

 

Comentarii

comentarii