Dl. Marian Moiceanu, Arhitect, despre PNDPC

Considerente personale asupra propunerii OAR – Planului Național de Dezvoltare Profesională Continuă a Arhitecților

Încă de la început doresc să precizez câteva aspecte. Sunt doar membru OAR, căci nu am avut niciodată o funcție de conducere în organizație, deci nu cunosc în amănunt cum funcționează aceasta. De aceea vă rog să acceptați părerile mele subiective formulate pe scurt și cu buna credință. Precizez că aceasta este poziția mea ca arhitect, membru OAR, iar considerentele prezentate sunt aprecieri personale și nu reprezintă poziția universității din care fac parte și pe care astăzi o reprezint.

Considerente generale:

Salut preocuparea OAR pentru a găsi soluții pentru creșterea calității creației de arhitectura de la noi. Trebuie sa recunoaștem un fapt, realizările noastre arhitecturale poate nu sunt întotdeauna exemple reușite de bună practică ;
Este desigur nevoie de strategii și măsuri pe termen scurt și mediu care să diminueze deficiențele remarcate în practică. Aici, pe lângă Școala de Arhitectură, OAR trebuie să contribuie în mod constructiv la acest efort. Sa critice, dar sa și susțină acolo unde este cazul, producția și creația de arhitectură;
De câțiva ani sunt preocupat și implicat în creionarea unor astfel de strategii. Poate și de aceea respect pe aceia care au curajul sa conceapă și sa implementeze planuri de dezvoltare în domeniul profesiei;
Remarc cu ușurință că la conceperea acestui plan național au trudit persoane care au și o cariera didactică, care au împrumutat, așa cum era firesc, noțiuni, termeni și concepte din zona didactică. Dezvoltarea continuă este sinonimă cu activitatea Lifelong Learning, iar creditele și Standardele minimale naționale sunt termeni, regulamente și proceduri cu care se operează frecvent în mediul academic;
Salut decizia de a supune dezbaterii publice acest plan al OAR.
Propuneri și amendamente strict personale asupra Planului Național de Dezvoltare Profesională Continuă a Arhitecților:

Eu cred că:

1. Planului Național de Dezvoltare Profesională Continuă a Arhitecților este posibil și necesar, dar nu trebuie să aibă un caracter obligatoriu.
2. Adevărata pregătire continuă în domeniu se poate realiza prin practicarea meseriei de arhitect în piață. Înțeleg perfect nevoia unor măsuri care să ducă nemijlocit la creșterea calității creației de arhitectură de la noi, dar cred ca practicarea meseriei cu onestitate, promovarea concursului public și parteneriatul public-privat sunt primele 3 măsuri menite să îmbunătățească producția de arhitectură. Cred că în această zona conducerea OAR trebuie să-și canalizeze eforturile și acțiunile. Căci o pregătire continua este în primul rand asigurată de practicarea profesiei în viața reală, prin contracte, proiectare, coordonare și execuție pe șantier. Acesta este principalul mod în care se poate asigura dezvoltarea unei experiențe în profesie, greșelile, eșecurile și reușitele personale contribuind în timp la dobândirea unei bune practici în domeniul complex al arhitecturii. Mai mult decât atât, piața este de cele mai multe ori un arbitru neutru – obiectiv, care îi pune în poziții de egalitate pe toți competitorii.
3. Cred că planul național este necesar și benefic, dar de asemenea consider ca el trebuie acceptat ca o variantă opțională pentru un membru OAR. Cred că piața și viata trebuie lăsate să decidă cine, cât și cum activează în acest domeniu.

Participarea la Planul Național de Dezvoltare Profesională Continuă a Arhitecților propus poate fi o modalitate reală de sporire a pregătirii individuale post-diplomă, dar ea trebuie sa aibă un caracter opțional. Cei ce vor decide sa parcurgă un astfel de program, pe lângă experiență, pot acumula puncte care pot asigura:

– reducerea cotizației;

– reducerea taxei de timbru la diverse proiecte;

– eligibilitate la alegerile pentru funcțiile de conducere din cadrul OAR

– calificarea la diversele concursuri publice de arhitectură etc.

4. În situația în care Planului Național de Dezvoltare Profesională Continuă a Arhitecților va fi adoptat și implementat am următoarele temeri:

4a. Nu cred că nerespectarea obligativității urmăririi acestor cursuri poate duce la retragerea dreptului de semnătura al unui arhitect. Acest drept este conferit prin lege pe baza competențelor dobândite în facultate și recunoscute prin diploma de arhitect, de practica în domeniu și de recunoașterea prin susținerea și promovarea examenului dreptului de semnătură pentru calitatea de șef de proiect.

4b. Obligativitatea parcurgerii Planului Național de Dezvoltare Profesională Continuă a Arhitecților de către toți membrii OAR poate avea efecte nedorite, cu implicații negative. Întrezăresc câteva dintre acestea:

– Putem presupune că, preferând o cale mai facilă, unii dintre noi vom activa mai degrabă în workshop-uri, conferințe și colocvii, acumulând puncte, în loc să ne implicam în proiecte complexe, cu infinite determinări și constrângeri, implicând resurse umane și financiare importante, asumându-ne multiple responsabilități.

– Un alt efect nedorit ar putea fi acela că multi dintre practicienii onești vor decide să nu participe la acest program din diverse motive, în timp ce alții, onești dar mai puțin dispuși la efort să se înghesuie la acumulare de puncte;

– Întrezăresc o oarecare dificultate în selectarea lectorilor și a comisiilor la nivel național, responsabilizați în analiza raportărilor făcute de către membrii OAR. În mediul academic acest lucru este mult mai ușor și mai obiectiv de realizat (aici exista ierarhii, grade didactice, departamente etc). Se poate ajunge lesne la situații jenante în care comisiile de analiză să fie sub nivelul de pregătire al celor supuși evaluărilor;

– Cred ca impunând obligativitatea Planului Național de Dezvoltare Profesională Continuă a Arhitecților există pericolul real să se ajungă ca arhitectura înfăptuită de către practicieni sa fie înlocuită pe alocuri de arhitectura celor care mai degrabă vorbesc în workshop-uri despre arhitectura efemera și dezbat în conferințe despre materiale de construcții. Acest pericol există, iar azi este foarte prezent. Îl vedem și noi cei din scoală atunci când pentru promovare pe post didactic în departamentele de proiectare ale facultății, colegi arhitecți pot raporta numeroase participări la dezbateri, conferințe și colocvii, acumulând un număr impresionant de puncte, dar care, din păcate, au în palmares un număr mic de case proiectate, autorizate, construite și recepționate etc.

5. Cred că ar fi nimerită, pentru a evita confuzia între zona educațională universitară și zona practicii de arhitectură după absolvire, înlocuirea creditelor cu punctaje și baremuri în funcție de facilitățile pe care OAR le conferă celor ce urmează programul.
6. Cred că este mai bine ca termenul de educație să fie atribuit cu precădere activității educaționale desfășurată în mediul academic de arhitectură (responsabil = Universitatea), iar cel de dezvoltare profesională sa fie atribuit activităților de formare continuă (responsabil = OAR);

În final vreau sa subliniez un aspect pe care îl consider important. Este foarte bine și firesc ca OAR demonstrează ca este preocupat de găsirea unor soluții pentru creșterea calității creației de arhitectura. Dar în același timp cred că în ordinea priorităților sale OAR trebuie sa fie preocupat în primul rand de: apărarea profesiei, drepturilor breslei și profesioniștilor membri, semnalarea și penalizarea derapajelor, obținerea de asigurări mai mari pentru arhitecți, reprezentarea la toate nivelurile a membrilor sai.

27 Septembrie 2017

Cu sinceritate,

Marian Moiceanu