Acum două zile, puținii participanți la Conferința OAR București și-au ales conducerea, au validat (triat) candidații la Consiliul Național și delegații la Conferința Națională. Un regulament contradictoriu a făcut ca:
- Doar 19 locuri din 50 vor fi ocupate în Consiliul Teritorial, deși au fost cam doi candidați pe loc.
- Doar 19 candidați se vor bate pe 44 de locuri cuvenite Bucureștiului în Consiliul Național, deși candidau tot doi pe loc.
- Doar 144 delegați vor putea reprezenta urbea în Conferință și vota membrii Consiliului Național și președintele, deși filiala are dreptul la 240 de delegați. În alți ani s-ar fi putut ocupa locurile libere. Acum doar o interpretare a regulamentului a făcut ca cei 144 să nu fie vreo 50.
Regulamentul este prost și chiar dacă ar fi participat 2000 de arhitecți (50%), nu 260 (6%), nu ar fi fost altfel. Însă, lipsa scuzabilă de interes a arhitecților din proiectare a permis altceva.
Deoarece am anunțat că susțin un număr de vreo 35 de colegi din proiectare, nucleul dur care a condus organizația timp de vreo 20 de ani, a reacționat. Din cei 35 au fost aleși doar 3-4. Restul au fost ocoliți cu obstinație. Conform vechiului regulament, ar fi fost aleși vreo 20, adică aproximativ 40% din conducere.
Nu-i cunoșteam pe toți cei 35. I-am selectat doar pentru că se ocupă aproape exclusiv cu proiectarea. Au firme sau BIA, clienți, responsabilități și griji pe măsură. Așteaptă 3-4-5-6 luni un certificat de urbanism și tot cam atât sau și mai mult autorizațiile de construire. Nu prea au premii, pentru că nu au resursele necesare pentru a participa la concursuri. Mulți nu au nici o încredere în jurii, așa că nu participă la concursuri, anuale și bienale.
Toți cei 35 au proiecte care trenează uneori cu anii. Bucureștiul nu are PUG. Nici nu va avea prea curând. Consiliul General nu a aprobat niciun PUZ de la alegerile de acum doi ani. PUZ-urile de sector, o soluție de avarie, au fost suspendate, apoi anulate.
Clienții, mari sau mici, au blocate investiții de sute de milioane de euro, poate chiar miliarde. Peste asta se adaugă concurența neloială a celor cu pile în primării, pile în comisiile de monumente, pile la licitațiile pentru proiectare. Uneori se organizează concursuri la care participă aceleași firme care par să câștige prin rotație. Nu acuz pe nimeni, dar așa pare.
Unii dintre cei 35 sunt parte a ASAR, patronatul unora dintre cele mai mari și respectate firme de proiectare. Știu că au înființat asociația, disperați de ineficiența Ordinului. Își doreau legi noi, mai bune.
Cei 35 sunt unii dintre cei 2000-3000 de arhitecți care înregistrează peste 10.000 de proiecte în fiecare an. Timbrele de arhitectură aplicate pe proiectele acestora contribuie, împreună cu colegii din țară, la strângerea a cca 2.000.000 Euro.
Cei 35 suntem asemenea celor care susțin cu cotizații și taxe Ordinul de 20 de ani. Am plătit cotizații și în timpul crizelor economice. Banii din timbru au continuat să curgă.
Doar vreo doi dintre cei 35 sunt angajați. Nu este o discriminare voită. Doar ei au candidat. Niciunul nu este stagiar. Din același motiv.
95% dintre colegii arhitecți nu dau doi bani pe Ordin. Își plătesc cotizațiile, taxele, bifează unde este virat timbrul. Sunt ocupați să scoată certificate de urbanism, avize și autorizații. Proiectează orice pot. Aleargă după verificatori, se ceartă cu inginerii și albesc in discuții interminabile cu clienții care arareori înțeleg că pur și simplu totul e o nebunie. Au rate pentru mașini, arareori câte un apartament. Strâng din dinți să cumpere o licență BIM, se tem de ziua chiriei, fac scamatorii să plătească salariile sau sunt îngrijorați de data la care își vor primi salariul.
Nu sunt de acord cu majoritatea celor 35. Unii nici nu știu că sunt pe lista mea. Nu suntem un grup organizat. Nu avem soluții comune. Tot ce știu este că avem, mai mult sau mai puțin, aceleași probleme. Doar faptul că identificăm aceleași priorități ar putea fi o garanție că în consiliile teritoriale și cel național s-ar menține atenția pe soarta arhitecților de la planșetă.
Acum câteva săptămâni am încercat să coagulez un grup. Am dat telefoane. Uneori la întâmplare, căutând pe net. Alteori, cunoscuților. Resemnare și pesimism. Unii au încercat. Au venit, au votat, chiar au candidat. Unii au fost aleși. Acum patru ani. Acum opt. Acum 12 ani…
Surpriza acestor alegeri este că ceilalți par să ne urască. Un grup de arhitecți din proiectare pur și simplu nu le este pe plac. Nu li se pare normal ca Ordinul să se ocupe și de autorizații, regulamente, mediul de afaceri, de proiectare.
Ordinul a reușit să îndepărteze arhitecții practicanți. Anul acesta pare să dea lovitura de grație: Codul Construcțiilor.
Codul este scris de experții OAR. Un fost președinte și un vicepreședinte au fost desemnați să propună o lege care să rezolve marile probleme ale sistemului de avizare, autorizare și control al calității în construcții.
Ordinul ne-a făcut cadou un măr otrăvit. Cei mai mulți vom pierde dreptul de a proiecta orice clădiri. Piața proiectării și a construcțiilor va fi rezervată unui număr mic de firme. Este, probabil, cel mai anticoncurențial act legislativ. Are prevederi neconstituționale. Cei doi artizani neagă vehement orice vină.
Cei care i-au numit tac.
Filiala București a îndrăznit să preia observațiile noastre și să le transmită oficial Ministerului. Nu l-am susținut pe Emil Ivănescu acum patru ani. Nu sunt mulțumit de prestația lui. Dar îi mulțumesc. A sfidat conducerea OAR și a transmis oficial amendamentele.
Acum, Filiala București este în pragul dizolvării, conform regulamentului. Este victima desconsiderării timp de 20 de ani a arhitecților practicanți. Arhitecților bucureșteni nu le pasă. De ce le-ar păsa?
Celorlalți nu le pasă nici atât. Ei nu prea proiectează. Activitatea din OAR le folosește doar pentru a îndesa realizări culturale în cv-ul academic. Sunt pricepuți la arhitectura vorbită și mimează atât de bine grija pentru patrimoniul istoric, încât au ajuns să creadă că sunt la fel de sensibili ca Ion Mincu. Destul de mulți sunt sinceri. Foarte mulți sunt intelectuali sofisticați. Dar uită că arhitectul este cel care proiectează, nu cel care vorbește despre arhitectură.
Acum patru ani am candidat la președinția Ordinului. Am pierdut din vina mea. Am irosit, poate, ultimele resurse de speranță și optimism a sute de colegi. Le cer iertare. Nu știu să fiu mai bun decât sunt.
Spre deosebire de acum patru ani, așteptării certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, a grijilor din atelierele de proiectare li se adaugă pericolul desființării proiectării de arhitectură ca profesie liberală. Piața construcțiilor și a proiectării se va feudaliza, într-o mezalianță a baronilor cu birocrația dusă la absurd.
Dar nu putem ceda fără luptă.
De aceea am să candidez din nou. Mă voi duce în fața celor care nu mă vor mai mult pentru ceea ce reprezint, decât pentru ceea ce sunt și le voi cere votul.
