Dragi colegi arhitecți,
Nemulțumit de OAR, ca mulți dintre Dvs., am ales să-mi văd de treaba mea, ani în șir. Anul trecut însă, inițiativa acelui Plan Național de Dezvoltare Profesională Continuă mi s-a părut mult prea mult.
Am avut surpriza ca peste 1000 de arhitecți să-mi semneze scrisoarea de protest, apoi am văzut cum chiar parte dintre cei care au permis să se ajungă aici, s-au împotrivit măsurilor propuse de Conducerea OAR la Conferința Extraordinară. Cumva, incredibil, începem să devenim o comunitate. Acum avem nevoie de OAR să ne fie casă.
Cred că situația actuală a arhitecturii are o cauză profundă. Încă plătim faptul că timp de 40-45 de ani relația dintre noi, arhitecții, și restul societății a fost distrusă de experimentul comunist.
Ne-am trezit în anii 90 neștiind să discutăm cu „beneficiarul”, după cum nici acesta nu știa prea bine ce este acela un arhitect. Am descoperit că aproape nimeni nu mai proiectase o casă. Dornici de apropiere, am fost deopotrivă dezamăgiți.
Dar vedem tot mai multe construcții frumoase, proiectate de unii dintre noi, în ultimii ani. Relația a început să meargă, exemple bune sunt tot mai frecvente.
În același timp, simțim tot mai acut cum birocrația și corupția ne apasă. Trebuie să sacrificăm timp prețios pe holurile primăriilor, „întocmind documentații” stufoase.
Cred că trebuie să ne petrecem mai mult timp proiectând și documentându-ne, învățând, pentru proiectele în curs.
Cred că trebuie să ne bazăm mult mai mult pe experiența colegilor, să ne creăm un cadru potrivit pentru acest schimb de experiență, de înaltă ținută, cu rigori academice.
Cred că trebuie să ne îmbunătățim relația cu clienții și să fim un vector de schimbare pentru întregul sector al construcțiilor și urbanismului.
Cred că trebuie să promovăm concurența liberă și onestă între noi, oferind astfel servicii de calitate, dar accesibile, societății aflate, la rândul ei, în reconstrucție.
Actuala Lege 184 ne dă suficientă libertate de mișcare pentru a rezolva parte dintre probleme prin forțe proprii. Pentru restul avem nevoie de o legislație nouă în autorizarea și controlul calității construcțiilor, în urbanism.
E datoria noastră să identificăm problemele, să oferim soluții, să propunem legi noi, mai bune. Vom avea nevoie de opinia publică, de aliați între milioanele de clienți, ingineri, constructori, practic a întregii societăți implicate, direct sau indirect, în sector.
Pentru a obține adeziunea societății, va trebui ca noi să fim coerenți și articulați. Îmi doresc, înainte de orice, o dezbatere profundă, între arhitecți, pentru a ne putea defini viitorul, pentru a putea propune acest viitor întregii societăți.
Cu prietenie,
Schiță preliminară de program / Manifest
Arhitect Octavian Ungureanu
Candidat la președinția OAR, 2018