Din locuințe luminoase, funcționale, frumoase și echilibrate, copiii noștri pleacă în grădinițe, școli și universități unde dascăli senini le cultivă creativitatea, le stimulează setea de cunoaștere și spiritul sportiv.
Părinții își desfășoară activitatea în spații prietenoase, în clădiri moderne sau inteligent restaurate. Drumurile sunt plăcute, orașele și satele sunt un fundal armonios pentru o societate tot mai prosperă și mai deschisă.
În România se construiește bine, repede, modern și sigur. Antreprenorii își pun cu ușurință ideile în practică. Eficiența este atributul cel mai comun. Dezvoltarea este în armonie cu aerul curat, apa limpede și vegetația umbroasă.
Clădirile istorice ne reamintesc succesele drumului lung parcurs. Atmosfera secolelor trecute este, inexplicabil, păstrată de creativitatea postindustrială.
Este un vis, o imagine ireală.
Ne-am obișnuit să ne rușinăm când visăm. De ce?
Realitatea este dură, adesea neplăcută. Suntem prea ocupați să răzbatem într-o lume îmbâcsită. Ne uităm în pământ, atenți pe unde călcăm.
Ar trebui să ne ridicăm privirile. Să arătăm ce trebuie schimbat. Să ne gândim cum trebuie schimbat. Să-i găsim pe cei asemeni nouă, să le spunem visurile noastre, să le arătăm soluțiile găsite.
Cine altcineva, dacă nu arhitecții, ar trebui să propună societății modele urbane funcționale și durabile, mecanisme care să descătușeze energiile creatoare1?
Cine ar putea, mai bine decât noi, să gândească un sistem care să permită investitorilor să construiască bine și repede? Cine ar putea, mai bine decât noi, să corecteze regulamentele care pun frâne unde nu trebuie și permit ceea ce nu trebuie permis?
Situația este atât de critică, încât societatea civilă2 se revoltă acum aproape la orice proiect. Teama de abuzul urbanistic este atât de mare, încât orice este privit cu suspiciune. Trăim într-o epocă a schimbărilor amețitoare, în care tehnologia schimbă generații întregi și disrupe economiile neadaptabile.
Stăm, impasibili, ca pompeienii la poalele Vezuviului. Lăsăm ca propriile orașe și sate să fie sugrumate de lipsa de politici și de birocrație.
Vremurile pe care le trăim sunt însă și o mare oportunitate. Comunicarea în societate este tot mai facilă. Acum scriu, știind că voi fi citit de mii dintre colegii mei. Împreună, putem vorbi cu o țară întreagă.
Fiecare în parte știe câte un loc care poate fi schimbat cu ușurință: o casă, o stradă, un cartier, sau un oraș. Soluții simple, eficiente, sunt ocolite de sistemul greoi. Fiecare dintre noi intuiește câte un crâmpei al Soluției. Fiecare în parte suntem neputincioși. Împreună, însă, am putea da viață viselor.
Care este Interesul Public?
Prin legea de înființare, OAR servește interesul public3 și protejează profesia de arhitect.
În anii de la înființare, Ordinul și-a căutat locul, dar nu a reușit decât să producă forme. Am luat ca model Ordinul Francez, am mai tras cu ochiul la RIBA/ARB, sau AIA, dar cam atât. Ne-am afiliat la organizații prestigioase. Avem conferințe, consilii, organigrame, regulamente, cod deontologic, foruri, președinți, vicepreședinți, comisii, grupuri de lucru, fonduri4, ce ne lipsește?.
Ordinul Arhitecților din România nu și-a definit rolul. Interesul public, menționat în primul articol al legii de înființare nu a fost definit. Care este interesul public în sectorul nostru de activitate? Ce înseamnă „calitatea produsului de arhitectură”? Se limitează arhitectura la standardele celor câteva reviste de arhitectură?
Interesul public nu ar trebui să includă și procentul mult prea mare al populației aflate la limita excluziunii sociale? Interesul public nu include și școlile din ultimele cătune, nu toate electrificate, sau spitale funcționale, eficiente și sigure?
Este interesul public respectat atunci când orice investiție, orice lucrare în construcții are timpi mai mari în fazele de avizare și autorizare, decât în execuție, rezultând totuși mult prea multe clădiri neconforme?
Interesul public5 trebuie înțeles ca un raport între drepturile, libertățile și interesele legitime ale cetățenilor, în raport cu mediul social, economic și juridic din țară, prin perspectiva înapoierii față de media europeană.
Aplicat sectorului construcțiilor, interesul public presupune ca întregul fond construit să fie constituit din clădiri rezistente, sigure în exploatare, în caz de incendiu, eficiente energetic și economic, proprii igienei și sănătății utilizatorilor, integrate în mediul natural și cel urbanistic. Prin prisma profesiei noastre, ele trebuie să fie funcționale și echilibrate estetic și compozițional.
Arhitecții, factor de progres al societății
Noi, arhitecții, suntem într-o relație simbiotică cu mecanismele investiționale. Economia are nevoie de serviciile arhitecților pentru a integra investiții eficiente . Noi avem nevoie de o economie prosperă pentru a proiecta.
Noi, arhitecții, probabil cei mai buni cunoscători ai sistemului de reglementare, avizare, autorizare și control al calității în construcții, putem arăta societății care sunt mecanismele disfuncționale, cum pot fi reparate sun înlocuite cu modele noi.
În chestiunile tehnice, soluțiile nu pot veni decât din direcția corpurilor profesionale. Politicul nu înțelege sistemul în care noi lucrăm. Pentru a mobiliza voința politică este nevoie de propuneri coerente, eficiente, economice și sigure.
1 Forumul lui Traian, Termele lui Caracala, Farnsworth House, Rietveld Schröderhuis, Guggenheim Museum – istoria ne arată că arhitectura pornește de la client. Pentru arhitectură de calitate avem nevoie de investitori care să-și consume energiile creatoare într-un mediu permisiv. Dacă primele exemple par să favorizeze clientul atotputernic, cele din urmă sunt doar meritul unor clienți cultivați? Nu este însă nevoie în primul rând de un cadru care să permită inserția unei case nemaintâlnite într-un cartier cât se poate de conservator? În ce mod trebuie să ne ajustăm regulile rigide pentru a nu împiedica, atunci când îi va veni timpul, unei arhitecturi la fel de inovatoare ca acest exemplu?
Regulamentele de urbanism sunt ca libertatea de exprimare. Cea din urmă ne poluează cu vulgar și kitsch numai pentru a nu opri, când va fi timpul, cuvântului adevărat, care poate opri abuzuri, inspira generații, sau alina suflete.
2 ONG-urile care se implică acum în urbanism nu sunt un fenomen strict românesc. Peste tot în lume, comunitățile își spun tot mai răspicat părerile. Nașterea acestui curent la noi este însă în primul rând un act de revoltă. Pozițiile sunt adesea radicale, culpa și inițiativa par să se confunde. Protecționismul și conservatorismul sunt extreme care pot fi în egală măsură nocive, ca și abusurile pe care încearcă să le oprească.
3 Conform Legii Nr.184/2001, Art.1
4 „…mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o compun” – Titu Maiorescu, În contra direcției de astăzi în cultura română, în Opere, 1978, p. 153
5 „Interes public – acel interes care implică garantarea și respectarea de câtre instituțiile și autoritățile publice a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale cetățenilor, recunoscute de Constituție, legislația internă și tratatele internationale la care Romania este parte, precum și îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu respectarea principiilor eficienței, eficacității și economicității cheltuirii resurselor” –Art.4, lit. c) din Legea 477/2004
