Arhitecților le place să facă proiecte de case. Le place nu pentru că ar câștiga prea mulți bani, sau pentru că ar fi ușor. Un proiect de casă este de fiecare dată o întoarcere la baza meseriei de arhitect.
Am făcut de-a lungul timpului destul de multe proiecte de case. De fiecare dată, odată ce fiecare nou proiect începe, sunt cuprins de o mare bucurie, o excitare legată de speranțe unui proiect mai bun, o rezolvare mai bună, o lecție nouă. Și la proiectele de blocuri, clădiri de birouri sau pensiuni, chiar și la cele industriale, există, firesc, plăcerea unui nou început. La proiectele de case, însă, totul este mai pur, mai aproape de începuturi.
Arhitectura a început cu proiectele de case
Părerea multora este că arhitecții se ocupă de proiectarea unor clădiri mari, a edificiilor publice, iar construcția de case este mai degrabă treaba constructorului, dar nu este așa. Chiar și în țările în care nu este nevoie de un proiect formal de casă, sau în care și alți profesioniști au voie să proiecteze case (constructori, building-designeri, sau chiar proprietarul casei), adesea, casele sunt proiectate tot de arhitecți, chiar dacă ei sunt angajați de constructor, nu de proprietarul casei, ca la noi. Alteori, profesioniști fără studii formale de arhitectură, devin arhitecți pe baza propriei educații, atât tehnice, cât și artistice.
Casa (locuința) este baza arhitecturii
Primele construcții au fost, evident, case.
Următoarele tipuri de construcții au fost tot case, astfel construite încât să preia rolul (funcțiunea) pe care oamenii au dorit-o: templul este casa zeului, palatul este casa conducătorului. Palatul a devenit în timp spital, clădire de birouri (palat administrativ), primărie șamd. Poate doar societatea din Atena antică a ieșit cumva de pe acest făgaș, consființind alte tipuri de spații, bazate pe comunitate: piața de adunări și teatrul. Dar aceasta este altă poveste…
Casa este părintele întregii arhitecturi, iar reabordarea modului de a locui, prin fiecare proiect de casă realizat, ajută arhitectul să înțeleagă și reînțeleagă arhitectura, de fiecare dată.
Învățarea continuă prin proiecte de case. Evoluția personală
Un nou proiect de casă nu este doar un exercițiu de arhitectură. Un nou proiect de casă este un exercițiu de înțelegere a familiei, a vieții a oamenilor.
Da, un arhitect se gândește cel mai mult la modul în care familia care va locui în casă o va folosi: ce face, cât timp stă acasă, ce program are, ce activități comune au, ce activități separate au. Într-un fel, un arhitect recapitulează și își îmbunătățește concepțiile și ideile despre familie și viață. Nu poți să faci proiecte de case dacă nu te gândești cum își va crește o familie copiii, cum ar trebui să-i crească, de ce are nevoie pentru a-i crește. Prin creștere nu mă refer strict la a le asigura strictul necesar, ci și educație, oportunitățile de educație, legături sufletești, dragoste.
Arhitectura este un exercițiu de viață. Arhitectura nu ar exista fără comenzile pe care mii de oameni le lansează arhitecților pentru proiecte. Fiecare proiect transpune viața unei familii în zidiri.
Este normal ca o înțelegere tot mai sofisticată a familiei, baza societății, să se transpună într-o arhitectură tot mai coerentă în proiectele de case.
***
Fiecare proiect de casă reprezintă ore lungi de discuții cu membrii unei familii, cu clienții mei. Sunt oameni diferiți, de vârste diferite, cu educație diferită, provenind din medii diferite, ajunse în medii diferite. Sunt reprezentanții unor segmente largi din populație.
Interacțiunea cu clienții este o educație pe care banii nu o pot cumpăra, nici cursurile din facultatea de arhitectură nu o pot simula. Mai mult, după cum societatea evoluează și se schimbă, clienții, la rândul lor, evoluează și se schimbă. Arhitectul evoluează și se schimbă.
Empatia arhitectului
Ca arhitect practicant ești conectat la pulsul societății, al celulei sale de bază, familia.
Prin natura meseriei suntem mereu în contact cu ceea ce arhitecții din lumea întreagă proiectează, acum mai mult ca niciodată, datorită internetului și a ușurinței cu care orice arhitect își poate împărtăși munca. Această parte a învățării continue este însă legat mai mult de forme, de limbajul arhitecturii, de stilurile și formele arhitecturale.
Când suntem la planșetă (nu mai avem planșete, dar..), totul se mută însă la un alt nivel. Experiența nu mai este neapărat aceea a unui arhitect, ci a unui om. După cum atunci când citim un roman ne identificăm cu personajele, fie ele pozitive sau negative, după cum la un film sau piesă de teatru empatia ne face să trăim, să experimentăm în același timp cu actorii, în proiectare această identificare se face cel mai ușor cu familia client, cu fiecare membru al său.
Este normal, mai complicat să te identifici cu corporatistul dintr-o clădire de birouri, sau cu fluxul de producție într-o clădire industrială. Cum avem, la rândul nostru, familii, după cum am fost copii, acum părinți, empatia cu care ne conectăm de clienții noștri este mult mai profundă.
De fapt, la atunci când facem proiecte de case suntem în primul rând în spectacolul vieții. În același timp suntem și pe scenă, contribuim și la scenariu și manevrăm și cortina.
Spectacolul vieții, cum să nu îți placă?
