Rezistența la schimbare

Spread the love

Când am scris „Schimbare versus Cultură” am identificat această sintagmă cu rezistența la schimbare.

OAR Rezistența la schimbare

Despre rezistența la schimbare

Un articol din Forbes1 identifică 5 factori care duc la rezistența la schimbare:

  1. Frica de necunoscut este asociată cu apariția bruscă a schimbării, fără o comunicare eficientă, prealabilă, cu „stakeholders”. În cazul nostru însă, trebuie spus că dezbaterile au pornit de luni bune, iar implementarea va dura, invariabil.
  2. Neîncrederea. Candidatura mea a apărut de nicăieri. Am devenit cunoscut protestând împotriva unui proiect discutabil și, evident, nu ofer garanții privind priceperea mea de a duce organizația acolo unde spun că ar trebui să fie.
  3. Pierderea controlului. Cu siguranță că parte din establishmentul actual vede cu surprindere că un număr considerabil de persoane, neimplicate până acum, candidează și sunt alese în poziții importante în organizație. Mai mult, aceasta se întâmplă concomitent cu contestarea a ceea ce s-a întâmplat până acum. Ceea ce se întâmplă însă este firesc într-o structură democratică, după cum trecerea vremii este firesc să arate greșelile pe care orice administrație le face. Nu este nimic anormal aici.

Poate că singurul argument valid este cel legat de aparenta virulență a contestării. Aceasta vine însă, nu mai puțin firesc, din inexistența unui dialog constant între arhitecți și Ordin. Este un pahar umplut până la refuz, este o răbufnire a unor nemulțumiri adunate într-un timp mult prea lung.

  1. Timpul prost ales nu poate fi un argument valid, pentru că deja este incredibil de târziu. Disfuncționalitățile din sistemul de autorizații, de exemplu, se acumulează de mult timp, trebuiau rezolvate pe măsură ce apăreau. Mai mult, suntem în fața unei oportunități oferite de faptul că administrația publică încearcă să propună noi soluții prin Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, CATUC.
  2. O predispoziție individuală privind schimbarea face ca unii să aprecieze oportunitățile apărute, în timp ce alții să se teamă.

De unde vine rezistența la schimbare în OAR?

Probabil că neîncrederea în mine și în colegii care mi s-au alăturat sau doar gândesc la fel merită atenție. Discursul meu, al nostru, nu oferă garanții. Obiectivele propuse sunt vine percepute, dar anii de inacțiune au erodat speranța. În plus, drumul spre Iad este pavat cu intenții bune.

Cumva, alternativa unei „schimbări în continuare” pare mai realistă: poate ceva mai bine, dar fără promisiuni.

Neîncrederea poate fi învinsă

Copleșitoare este speranța pe care mulți colegi și-au pus-o în candidatura mea. Neîncrederea este firească, mai ales în România.

Așteptările sunt imense. Presiunea venită nu are un echivalent în Regulamentul de Organizare și Funcționare a OAR. Nu sunt trecute într-o fișă a postului. Vin direct, de la un om către altul. Vin printr-un mesaj pe Facebook, un telefon, o scurtă discuție într-o pauză a unei conferințe. Uneori se văd în priviri, într-un zâmbet de-abia schițat, sau într-o strângere de mână.

Sunt arhitect. Sunt obișnuit să rezolv lucruri. Sunt obișnuit să găsesc soluții, să le negociez cu echipa, să le prezint clientului, să mă asigur că respectă legi și normative. La proiectele mari nu este neobișnuit ca sute de oameni să lucreze după planurile tale, sau ca zeci de milioane de Euro să depindă de propria ta responsabilitate.

Orice arhitect este obișnuit să se confrunte cu neîncrederea. Este incredibil de greu să vinzi o „marfă” care nu poate fi văzută dinainte, pipăită, testată. Dar nu este imposibil și zilnic, fiecare dintre noi, trece peste acest impediment.

Este incomparabil mai ușor să-l mulțumești pe cel care îți arată neîncredere decât pe cel care-și pune toată speranța în tine

Și pentru o tabără și pentru cealaltă, trebuie spus că nu voi fi singur. Principala provocare va fi includerea în deciziile Ordinului a unui număr cât mai mare de colegi. Marea propunere este aceea a creării unui sistem de dezbateri interne și vot direct care să stabilească ceea ce conducerea OAR va face. Dumneavoastră veți fi cei care veți alege ceea ce trebuie făcut. Rolul meu este acela de a propune, din postura de candidat, o serie de obiective, urmând ca după alegeri să respect „tema de proiectare” votată de arhitecți.

Campania va trebui să abandoneze temele false ca „Schimbare vs Cultură” și să se axeze pe direcția pe care acțiunile viitoare ale OAR vor trebui s-o aibă. Promovarea profesiei trebuie să pornească de la a acorda locul meritat proiectării. Ordinul trebuie să-și stabilească obiective majore, să-și justifice prin acestea ce face și cum face.

Pentru rezistența la schimbare va fi ușor inventarea a tot mai multe motive pentru care nu trebuie făcut nimic. Dar oricât am încerca să ne ferim, va trebui să reformăm Ordinul. Altfel, situația noastră se va deteriora. Altfel, nu vom mai avea nici un motiv de speranță.

De Arhitect Octavian Ungureanu

Mă numesc Octavian Ungureanu și sunt arhitect.
Nu proiectez doar blocuri, clădiri de birouri, hoteluri și pensiuni sau clădiri industriale. Fac și proiecte de case, iar asta îmi place la nebunie.