„Ghidul arhitecturii pentru calitatea vieții”

Arhitect Octavian Ungureanu / Blog de arhitect / „Ghidul arhitecturii pentru calitatea vieții”

Ordinul Arhitecților a publicat Ghidul arhitecturii în favoarea calității vieții (UIA, 2018). Acesta poate fi descărcat de aici. Autori sunt arhitecții Vlad Gaivoronschi și Albert Dubler, fost președinte UIA.

Ghidul arhitecturii - Ghidul UIA privind valoarea arhitecturii în sprijinul calității vieții
Ghidul arhitecturii în favoarea calității vieții (UIA, 2018) , autori Arhitect Vlad Gaivoronschi și Arhitect Albert Dubler

Arareori am simțit că rezonez atât de mult citind un document programatic.

Calitatea vieții depinde de calitatea arhitecturii. Calitatea arhitecturii poate fi apreciată pe baza unor criterii subiective și a unora obiective, cuantificabile.

Documentul include o enumerare exhaustivă a criteriilor de evaluare a calității:

Ghidul arhitecturii: criteriile cuantificabile ale calității arhitecturii
Ghidul arhitecturii în sprijinul calității vieții: 1. Calitatea siguranței și sănătății 2. Calitatea ecologică și gnomică 3. Calitatea economică 4. Calitatea confortului funcțional și a întreținerii 5. Calitatea procesului 6. Calitatea socială și urbană 7. Calitatea culturală și artisticăImaginea este preluată din Ghid

Am să dau ca exemplu doar enumerarea capitolului privind Siguranță, Sănătate, Valoare Tehnică. Asemănarea cu exigențele de proiectare definite de Legea 10/1995 privind calitatea în construcții este izbitoare.

Ce mi se pare foarte importantă, este stabilirea unor criterii care pot avea valori măsurabile. Documentul menționează rezistența și stabilitatea construcțiilor, siguranța în exploatare, siguranța la foc etc. Sunt standarde de calitate relativ ușor de urmărit. Este un document pragmatic.

OAR trebuie să adopte „Ghidul arhitecturii” ca material programatic

Ghidul arhitecturii poate și trebuie să devină un program pentru OAR. El stabilește criterii care asigură calitatea arhitecturii prin calitatea construcțiilor. Nu putem vorbi despre Arhitectură când o clădire nu este sigură la foc! Nu putem vorbi despre Arhitectură când o clădire nu respectă parametrii de siguranță în exploatare!

Acest Ghid este un document care reiterează importanța normativelor de proiectare. Ele nu sunt contrapuse actului de cultură. Calitățile tehnice ale arhitecturii nu doar completează calitatea culturală, ci fac parte din aceasta.

Adoptarea acestui document ar reorienta Ordinul către profesie, către proiectare. Ghidul arhitecturii poate fi baza urmăririi unor obiective importante pe plan intern.

În platforma cu care candidez pentru președinția Ordinului, am propus 5 obiective. Acestea pot asigura practicarea mai facilă a profesiei. Vor elibera arhitectul de povara birocrației. Vor permite reorientarea acestuia spre calitatea proiectării.

„Ghidul Arhitecturii..” definește admirabil calitatea arhitecturii. Ea este a clădirilor construite. Ele trebuie să fie în primul rând sigure, impecabile dpdv tehnic. Trebuie integrate în mediul urban, conformându-se unor regulamente de urbanism mai bune.

Ordinul Arhitecților poate acționa pentru a crea un cadru propice proiectării de arhitectură. Datoria noastră, a arhitecților, va fi să asigurăm clădiri de calitate. Ordinul și arhitecții pot și trebuie să contribuie la ameliorarea calității vieții, prin construcții mai bune, corecte, sigure, cât mai des, excepționale!

Vă aștept la vot!

De Arhitect Octavian Ungureanu

Mă numesc Octavian Ungureanu și sunt arhitect.
Nu proiectez doar blocuri, clădiri de birouri, hoteluri și pensiuni sau clădiri industriale. Fac și proiecte de case, iar asta îmi place la nebunie.