În apropierea Orășelului Copiilor, pe o stradă liniștită, acest proiect de casă modernă, parter + etaj, a fost realizat în 2017. Forma terenului este dificilă, având o deschidere mai mare decât adâncimea.
Vezi mai multe proiecte de case realizate de mine!
O casă modernă, P+E+Et.2retras, proiectată în București
La realizarea acestui proiect de casă, principala provocare a fost terenul cu o adâncime mică, precum și starea precară a calcanelor la care ne-am alipit.
Din acest motiv, în faza de proiectare, conform expertizei tehnice, am realizat fundațiile de lângă calcanul cu probleme fără a executa săpături, pentru a nu pune în pericol casa vecină.
La parter am proiectat o cameră de zi, cu deschidere spre mica grădină din spatele casei. De-a lungul unui hol care pornește de la intrare sunt, în ordine, scara spre etaje, un grup sanitar și bucătăria cu dimensiuni generoase, care include și locul de luat masa. Bucătăria are ferestre spre stradă, dar și pe partea opusă, spre terasa din grădină.
Etajul include trei dormitoare. Un dormitor matrimonial cu baie și dressing proprii, iar alte două dormitoare împart o a doua baie.
La etajul retras am proiectat un spațiu tehnic, precum și o terasă înierbată.
Structura de rezistență
Această casă modernă are o structură de rezistență simplă, cu o singură deschidere, casa având o lățime de doar 6 metri.
Structura de rezistență este în cadre, cu stâlpi, grinzi și planșee din beton armat. Fundațiile, continue, sunt realizate tot din beton armat.
Structura etajului retras este realizată din zidărie, iar închiderile acoperișului sunt realizate din panouri sandwich din tablă cu miez din vată minerală.
Instalații
Pe latura dinspre stradă (spre sud), pe șarpanta etajului retras, sunt amplasate panourile solare pentru producerea apei calde menajere.
În spațiul tehnic este amplasat un boiler. Apa caldă este preparată atât cu căldura recoltată de panourile solare, cât și de la agentul termic provenit de la centrala pe gaze.