De ce nu fac arhitecții bani

Arhitecții câștigă mult prea puțin. Foarte multe proiecte sunt proaste. Prețurile din proiectare sunt mici. Beneficiarii vor ieftin. Arhitectura este de proastă calitate. Oameni fără studii fac proiectare, contribuind la toate acestea. Pe noi nu ne apără nimeni. Legislația și administrația cer tot mai multe de la arhitecți. Organizațiile nu ne apără. Ne vindem ieftin. Beneficiarii nu ne apreciază. Se practică semnătura de complezență. Absolvenții sunt nepregătiți. Sunt prea multe ștampile. Doar arhitecții ar trebui să-și poată face firme cu codul caen 7111.

Cele de mai sus sunt laitmotivele discuțiilor dintre arhitecți. Două câte două, aceste afirmații pot indica atât cauza, cât și consecințele. Toate pot fi asamblate într-un cerc vicios, din care pare să nu fie ieșire. În fapt, toate aceste propoziții constituie un cloud, o rețea vicioasă, în care fiecare propoziție o determină și este determinată de celelalte.

Aceste afirmații fie indica probleme, fie se vor soluții, în forma lor negativă. Prețul proiectării este mic – problema. Prețul trebuie să crească, pare prioritatea. Soluțiile diferă, dar adesea aud colegi vorbind despre onorarii minime.

Legile economice li se aplică și arhitecților

Veniturile arhitecților sunt determinate de legile economice. Desigur, un set de onorarii minime ar putea fi o soluție. Dar nu este o soluție pentru că este o măsură anticoncurențială. Există atât o lege națională, cât și directive europene care interzic astfel de practici. Niciun grup de ofertanți pe piață nu au voie să se înțeleagă pentru a stabili prețurile. Oficiul concurenței amendează cu sume imense pe cei prinși că pun la cale așa ceva.

Este normal, dacă stăm să ne gândim. Dacă toată lumea ar face așa, toate prețurile ar fi mari. Producătorii de cereale ar fi îndreptățiți să facă la fel. Producătorii de mașini, electronice, mobilă șamd. Proprietarii de clădiri s-ar putea hotărî să ne ceară chirii mai mari pentru birouri, locuințe șamd. Constructorii, la fel. Am crea doar un puseu inflaționist, acceptând că Banca Națională ar accepta să tipărească masa monetară care să ne asigure tuturor sumele dorite. Problema este că ultimele ar crește salariile, adică veniturile majorității consumatorilor. Ei nu ar mai putea cumpăra produsele și serviciile pentru care noi toți am vrea bani mai mulți.

Proiectarea ieftină

Dar haideți să analizăm afirmația: Prețurile proiectelor sunt prea mici. Bun, de acord cu asta.

Dacă ne uităm la datele de pe site-ul TopFirme.com, vedem că:

• Firmele cu codul caen 7111 reprezintă 0,25% din totalul economiei
• Avem 0,12% din cifra de afaceri
• Avem 0,26% din totalul angajaților
• Avem 0,37% din profitul net realizat în România

Ce rezultă de aici?

Cum arată, din afară, proiectarea de arhitectură

• Firmele noastre au profituri cu 42% mai mari per angajat decât restul economiei. Firmele inginerilor, cod caen 7112, au profituri puțin mai mari, cu 43% mai mari decât media națională.
• Cifra de afaceri per angajat este doar 46% din media națională. Cifra de afaceri pentru ingineri, cod caen 7112 este de 62% din media națională. Dar acest procent este doar aparent mic. Majoritatea firmelor au cifre de afaceri mari datorită volumului mare de marfă. Când vinzi pantofi, fondul de marfă reprezintă cea mai mare parte din cifra de afaceri.
• Profiturile noastre, raportate la cifra de afaceri, sunt de 3 ori mai mari decât media națională. Pentru ingineri, cod caen 7112, profiturile sunt doar de două ori mai mari decât media națională.

Una peste alta, situația statistică nu pare atât de rea. Proiectarea de arhitectură pare un business profitabil. Nu este de mirare că sunt multe persoane care nu au studii de arhitect care sunt atrase de nișa noastră de piață. Aceasta este o lege economică. Dacă într-un domeniu profiturile sunt mai mari, antreprenorii își vor deschide afaceri în acel sector.

Desigur că cifrele sunt înșelătoare. Multe dintre firmele având codul caen 7111 sunt firme de project management, firme de construcții, chiar și furnizori de materiale de construcții. Multe sunt firme de amenajări interioare.

Ce soluții există la problema prețurilor proiectării de arhitectură

La problema prețurilor mici din proiectare există mai multe soluții, de fapt:

1. Creșterea prețurilor, desigur. În termenii economiei de piață, aceasta presupune să convingem clienții că valoarea muncii noastre este mai mare decât cea pe care ei o percep acum.
2. Creșterea productivității: prețurile nu cresc, dar, cumva, reușim să facem mai multe proiecte, sau producem același număr de proiecte cu mai puțini oameni.
3. Diversificarea ofertei. Sunt servicii pe care majoritatea firmelor noastre nu le oferă, sau nu le facturează. Ele sunt valoroase pentru clienții noștri, dar noi le igorăm, sau le considerăm neimportante. Faptul că multe dintre firmele având codul caen 7111 sunt, de fapt, firme de project management, arată că există o piață importantă pentru serviciile de PM. Tradițional, arhitectul este un project manager, dar această înțelegere a rolului s-a pierdut pe drum.
4. Eliminarea și optimizarea serviciilor care consumă timp și resurse, dar sunt prost plătite sau neplătite. Cei care au văzut filmul The Founder știu că frații McDonalds au observat că 20% din produse aduceau 80% din profit, în timp ce restul de 80% din cheltuieli produceau doar 20% din profit. Succesul lor a fost legat de eliminarea balastului de 80% și concentrarea pe hamburgeri, cartofi prăjiți și milk-shake-urile care erau cele mai profitabile.

La cele de mai sus s-ar mai adăuga o soluție dar care, din păcate, nu ține de noi: scurtarea ciclurilor investiționale. Da, revin ca un tonomat stricat: avizele și autorizațiile de construire trebuie să poată fi obținute într-un termen mult mai scurt. Cu proiectul CATUC pe masă însă, șansele unei rezolvări de aici par să fie amânate sine die.

1. Cât de utile sunt proiectele noastre. Percepție versus realitate

Valoarea unui proiect de arhitectură este zero. El nu valorează nimic în sine. Este doar un teanc de hârtii.

Dar tot niște hârtii sunt și banii. Nici ei nu valorează, în sine, absolut nimic. Dacă vine Apocalipsa Zombie, leii de plastic nu sunt buni nici măcar ca hârtie igienică. Euro sau dolarul ar mai putea avea o întrebuințare.

Ceea ce are valoare însă este casa care se construiește după proiectul de arhitectură. Unele proiecte adaugă o mare valoare suplimentară costurilor legate de procurarea materialelor de construcții, a manoperei necesare punerii lor în operă, a chiriilor utilajelor și a costului transporturilor acestora de la furnizori la șantier.

Valoarea adăugată de proiect mixului de materiale, manoperă, utilaje și transporturi este, de fapt, un capital simbolic pe care doar arhitectul îl poate furniza prin transferul unui capital simbolic inerent fiecărui individ.

Capitalul simbolic investit de arhitect în proiect

Această valoare adăugată poate fi mai mare, mai mică, sau chiar inexistentă. Prețul proiectului este dat de valoarea percepută de clienți pentru acest capital investit de noi. Este un fel de schimb valutar, care este influențat de percepția și încrederea cumpărătorului.

Dar percepția unui fenomen depinde de extreme.

Sunt mulți oameni furioși pe arhitecți: noi suntem niște profitori pe care o lege nedreaptă îi obligă să ne plătească. Pentru ei proiectul este o anexă inutilă a autorizației de construire. Ei nu percep valoarea capitalului investit de arhitect în proiect. Văd doar o muncă lipsită de importanță, supraevaluată.

La polul opus sunt cei care sunt conștienți de importanța muncii noastre. Ei știu cât de importantă este investiția în proiectul de arhitectură și cât de mare este impactul unui proiect bun. Există clienți care nu se mulțumesc decât cu ce-i mai bun. Chiar acum un dezvoltator a invitat patru firme de arhitectură de top, la un concurs de arhitectură în Iași.

Între cele două extrem este majoritatea clienților. Majoritatea percep o valoare amestecată, autorizație plus profesionalism. Mulți pun preț mai mare, însă, pe termene și costuri.

Schimbarea percepției publicului va influența prețul proiectelor de arhitectură

Această împărțire a piețelor este prezentă în orice domeniu. Cei care percep valoarea unui produs nou sunt numiți „early adopters”. Sunt cei care stau la coadă pentru a avea primul model de iPhone. Restul pieței îi urmează după un timp, cumpărând toată gama de smartphone. Există și un grup care încă folosește telefoanele cu taste.

2. Productivitate și competitivitate

3. Diversificarea serviciilor oferite de arhitecți

Un model de contract al arhitecților interbelici a stârnit pasiuni acum 5 ani pe grupurile de Facebook. Acesta prevedea onorarii de 6-7%! „Minimale”.

Dar acel contract împărțea plățile. Cam 50% pe proiectare, 50% în execuție. Cum arhitecții în acea perioadă erau singurii specialiști (nu apărusesră proiectele de structuri la construcțiile mici), nici cele de instalații, arhitectul, într-adevăr, lua destul de mulți bani.

În execuție, rolul arhitectului era undeva între dirigintele de șantier, project manager și antreprenorul general.

Aceste costuri apar și acum pentru cei care vor să construiască. Dar ele nu mai sunt destinate arhitectului. În proiectare, cam 30% din onorariu ajunge la inginerii de structură și tot cam 30% la cei de instalații. Cheltuielile din execuție sunt legate de dirigenția de șantier, antreprenoriatul general sau șeful de șantier, tot inginer. Pentru lucrările mai mari se duc sume considerabile și pentru managementul de proiect.

Arhitecții pot recupera competențe pierdute

Arhitecții pot recupera atribuții legate de managementul de proiect, printre care, cea mai importantă este organizarea selecțiilor de oferte și licitații pentru desemnarea constructorului.

Tehnologia BIM face mai ușoară ca niciodată furnizarea listelor de cantități în baza cărora se organizează licitațiile. Project managerii se îngrijesc de întregul proiect investițional, în timp ce arhitecții se limitează la cel referitor la construcție. Cum activitatea primului se bazează pe informațiile furnizate de arhitect, care acum sunt foarte accesibile, firmele de arhitectură pot reocupa poziția abandonată cu atâta ușurință.

Managementul întregului proces investițional se întinde cu mult dinaintea proiectării propriu zise și mult după proiectare. Acest serviciu este, evident, valoros pentru investitori. În general, cu cât poziția unui furnizor de servicii este mai aproape de fluxul financiar, cu atât mai mari sunt câștigurile.

Serviciile de arhitectură pot fi extinse, cu eforturi minime, la întregul proces investițional. Adesea, firmele cu cote semnificative de piață furnizează astfel de servicii, uneori fără a le monetiza.

Proiectele de finanțare

Aproape orice arhitect a întocmit studii de fezabalitate și DALI-uri pentru programele definanțări europene. Sunt colegi care s-au specializat în astfel de servicii.

Cu siguranță că toți am comparat tarifele de proiectare cu onorariile consultanților, iar ceea ce am văzut nu a fost prea măgulitor.

Firmele de arhitectură se mulțumesc să întocmească studiile de fezabilitate, partea cea mai grea a proiectelor. Însă arareori am auzit de cazuri în care întregul proiect să fie realizat de firmele de arhitectură. Nu am auzit nici ca firme de proiectare să contracteze tot proiectul, externalizând partea de consultanță.

4. Optimizarea serviciilor

Mai ales arhitecții freelanceri își ocupă o mare parte din timp, personal, cu servicii care nu sunt nici foarte bine plătite, cum ar fi obținerea avizelor. O zi pierdută la ghișeul unui avizator este o zi pierdută pentru proiectare.

Față de tarifele de proiectare, onorariile pentru obținerea avizelor sunt insignifiante. Cu puțină organizare, astfel de servicii pot fi împărțite cu alte firme de arhitectură. În general folosim puține resurse în comun, fapt care fie ne mărește costurile, fie ne lipsește de servicii necesare sau de posibilitatea de a ne completa ofertele cu servicii pentru clienți.

Depunerea avizelor, printarea, contabilitatea, managementul, hostingul și web designul, marketingul, dar chiar și urmărirea șantierelor șamd sunt numai câteva exemple de irosire a resurselor. Multe astfel de servicii sunt externalizate. Firmele mai mari au personal dedicat.

Folosirea împreună a unor astfel de resurse este posibilă dacă s-ar forma asociații de firme mici și mijlocii.

Majoritatea arhitecților contractează și subcontractează proiectarea de rezistență și instalații. Puțini arhitecți reușesc să-și țină „în casă” aceste servicii. Este interesant cum, deși este posibil, mai multe firme de arhitectură nu-și deschid propriile birouri de proiectare de rezistență și instalații, asigurându-și nu doar tarife preferențiale, dar și participarea la profit.

5. Scurtarea ciclurilor investiționale

Acesta este un subiect separat.

Dar, pe scurt, productivitatea noastră depinde de lungimea ciclului investițiilor. Cu cât procesul de avizare și autorizare este mai lung, cu atât profitabilitatea proiectelor scade.

De aceea un proiect legislativ de anvergura Codului Construcțiilor era atât de necesar. De aceea avem nevoie de regulamente de urbanism mai bune.

Concurența onestă

O foarte mare problemă pentru noi, arhitecții, este modul în care corupția afectează libera concurență, denaturând procesele economice firești.

Corupția, inamicul nr. 1 al arhitecților

Am avut mulți clienți care mi-au povestit că în primării, când au solicitat certificatul de urbanism, funcționarii le-au „recomandat” un arhitect bun și ieftin. Sunt sigur că mulți ați pățit asta. Sunt sigur că mulți ați pierdut clienți din acest motiv.

Autorizațiile de construire pe repede înainte, la recomandare

Numai bunul Dumnezeu știe ce procent de lucrări sunt sifonate de astfel de recomandări de pe piața liberă! Deși senzația este că tot mai puțini clienți cad pradă unor astfel de propuneri, fenomenul persistă și are, totuși, o cotă de piață considerabilă.

Bănuiala mea este că mare parte din semnăturile de complezență sunt aplicate pe astfel de proiecte, mai ales în mediul rural, dar nu fac excepție nici orașele, chiar unele sectoare.

Avantajul competitiv al firmelor care sunt abonate la astfel de proiecte este acela că pot garanta un tratament preferențial la emiterea autorizației de construire. Ele nu-și câștigă cota de piață oferind proiecte bune, ci oferind autorizații repede. Astfel proiectează o valoare evidentă mai ales pentru cei care percep arhitecții ca pe niște ștampilatori obligatorii prin efectul legii.

Licitațiile publice servite

Un alt tip de corupție este cel care servește proiecte publice „prietenilor”, fie ei politici sau de gașcă. În acest caz este vorba despre proiecte mai mari, bănoase, cu rezultate foarte vizibile și păguboase pentru restul breslei.

Calitatea precară a multor astfel de proiecte se datorează faptului că nimeni nu are nici un efort de făcut. Avantajul competitiv este apartenența la grupul corupt și „parandărătul”.

Un efect mai grav decât știrbirea prestigiului profesional este risipa banilor publici. Astfel de lucrări abundă, de regulă, de creșteri de buget, lucrări neprevăzute, extinderi ale contractelor inițiale șamd. Este o frenezie a înfruptării din fondurile publice. Compromite nu doar arhitectura, dar și sistemul politic și social.

Concursul de arhitectură

Concursurile de arhitectură ar putea fi o lovitură pentru corupția acestui sector economic. Ar putea da investițiilor publice imaginea pe care, de fapt, o doresc și cetățenii, dar și politicienii.

Rezistența la implementarea concursului de arhitectură pentru proiectele publice reprezentative ține nu doar de disperarea grupurilor corupte de a-și păstra avantajele financiare, dar și de slaba prestație a Ordinului Arhitecților.

Prin Legea 35/1994 a timbrului cultural (inclusiv Timbrul de arhitectură), organizațiile de creatori (UAR și OAR prin asimilare) pot finanța premii de creație. În cazul nostru, premii de arhitectură.

Ordinul, deși se laudă că promovează concursurile de arhitectură, are rezultate mai degrabă modeste pentru că nu a făcut apel la cel mai important mecanism permis de lege: finanțarea premiilor.

Premii de arhitectură din Timbrul de Arhitectură

Din timbru se pot oferi fonduri adminsitrațiilor publice, dar și celor private, ca, în cazul organizării concursurilor, premiile bănești pentru locurile II, III, chiar mențiuni, să fie oferite de OAR. Ar fi un stimul ideal pentru primarii cinstiți, precum și pentru agențiile și instituțiile care doresc să se dezbare de năravurile vechi.

Un număr mare de concursuri (cu jurizare corectă) poate ameliora enorm părerea generală privind rolul și importanța profesiei. Ne poate aduce o serie de clădiri de calitate, precum și o ierarhie onestă a arhitecților.

Din Antichitate, conducătorii s-au prins că programele de arhitectură publică le aduc prestigiul și recunoștința cetățenilor. Dorința de a lăsa în urma lor un edificii de arhitectură frumoasă a anulat adesea tendințele egoiste și lăcomia elitelor. Ordinul Arhitecților poate împușca doi iepuri dintr-o lovitură. Poate contribui direct la dezvoltarea fondului construit de calitate. Poate promova profesia de arhitect oferindu-le oportunități exact arhitecților talentați cărora le lipsește șansa de a se afirma.

De ce nu fac arhitecții bani? Concluzii

Arhitecții acceptă situația existentă, fiind victime ale unui sistem pe care îl și finanțează. Arhitecții își abandonează speranțele că împreună ne-ar fi mai ușor. Arhitecții refuză să impună organizației să acționeze în favoarea profesiei.

Arhitecții ar trebui să vină, cu miile, la conferințele Ordinului și să ceară ce li se cuvine.